Izvorul cu apă sulfuroasă de la Hlipiceni ar putea fi o adevărată mină de aur dacă ar fi exploatat corespunzător.
Localitatea Hlipiceni, situată la 40 de kilometri de Botoşani, este o aşezare ce ar putea trece cu uşurinţă neobservată şi puţini ştiu că într-un colţ al acesteia zace o mina de aur, care, exploatată la valoarea ei adevărată, ar ridica cu mult nivelul de trai al locuitorilor. Astfel, comuna este străbătută de un izvor cu apă ce arde. Specialiştii spun că apa este numai bună pentru tratarea reumatismului şi a altor boli osoase. Autorităţile locale, în schimb, au lăsat „focul viu”, cum îi spun localnicii, în voia sorţii.
Izvorul se află în apropierea pieţei, iar printr-o ţeavă iese o apă care parcă fierbe şi se aprinde ca o torţă în contactul cu aerul. Mai apoi, se varsă în râul Sitna, aflată la câţiva paşi de gura izvorului.
„Mă dau pe spate cu ea, pe la încheieturi. O tragem în vase, când este umed afară şi se mai opreşte flacăra. Doamne ce mai alină toate durerile. Nu ştim dacă este de la cel rău sau de la cel bun, dar este mare dar”, spune nea Gheorghe, un sătean din Hlipiceni.
Descoperit de comuniştii veniţi să caute petrol
Izvorul a fost descoperit la scurt timp după război, apoi în anii ’60, s-au făcut prospecţiuni în diverse locuri din ţară, printre care şi judeţul Botoşani, în vederea descoperirii de petrol şi gaze. În acest context, echipa de geologi şi specialişti în zăcăminte petroliere, au făcut prospecţii în zona Hlipiceni. Au forat adânc, dar au oprit lucrările, fiindcă unul dintre utilaje s-a defectat. Prospecţiunile au fost reluate în anii ’60, însă nu a fost găsit petrol. Forajele au fost reluate pentru a treia oară şi în 1990. Din nou, nu a fost găsit petrol. Geologii au dat însă peste altceva, la aproape 200 de metri adâncime.
„Nu ştiu de unde ştiau ei de petrol, că ar fi petrol aici, probabil aveau studiile lor făcute. Oricum în loc de petrol la forare, la o adâncime de peste 200 de metri au dat peste un izvor ciudat, plin cu apă sulfuroasă. Au tras ţeavă prin pământ şi l-au scos la suprafaţă. Prima dată a ieşit la suprafaţă în perioada comunistă, dar cel mai bine a fost evidenţiat la săpăturile din 1990”, spune primarul comunei Hlipiceni, Marian Luchian.
Apă cu proprietăţi în tratamentul reumatismului
După forajele din perioada comunistă, au fost şi cele de la începutul anilor ’90; astfel, în vara anului 1993, o echipă de la Botoşani şi Bucureşti a venit să cerceteze zona Hlipiceni şi au făcut câteva foraje. Căutau o conductă de gaz care se credea că vine din Polonia şi traversează România. În timp ce forau, au descoperit un izvor despre care la acel moment nu se ştia mare lucru. După trei luni, acea echipă a plecat, dar oamenii locului, au fost curioşi să vadă ce au descoperit specialiştii, iar unii chiar au avut curajul să bea apă din acel izvor.
„Personalul care a lucrat a stat la mine la moară, au tras utilajele la moară. Eu am fost aici de la începutul lucrărilor. Au săpat pentru o conductă de gaz care spuneau ei că vine din Polonia. S-a săpat în jur la 250 de metri adâncime. Au fost trei lucrări în tot judeţul. La Flămânzi, Roma şi Hlipiceni. După ce au terminat, am întrebat de domnul maistru, care e verdictul. Mi-a spus: o să vină specialiştii şi o să spune ce se întâmplă cu apa. Până să vină această echipă, nu se ştia de această apă. Apa este sulfuroasă. Am gustat-o şi eu. Are un pic de sulf, dar e băubilă. Oamenii vin şi spală”, povestea Săvel Murgu.
Propriu-zis sătenii din Hlipiceni, aveau propriul izvor balneo-climateric unde îşi ameliorau crizele de reumatism. „Vreau să spun că am simţit pe pielea mea. Nu prea mă mai dor genunchii de când fac băile astea. De ce nu se face si la noi o staţiune?”, întreba o femeie, trecută de 70 de ani, care de un deceniu se îngrijeşte săptămânal cu apa sulfuroasă.
Oficial însă, ”izvorul de foc” de la Hlipiceni, nu era cunoscut. Abia după 2010, autorităţile locale din Hlipiceni, au început să facă demersuri. Prima dată au prelevat probe de la izvor şi au trimis la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti. Şefii de la Primăria Hlipiceni, spun că rezultatele au fost uluitoare.
De la fermă de broaşte la staţiune balneo-climaterică
Chiar dacă specialiştii confirmă valoarea apei sulfuroase de la Hlipiceni şi au dat de înţeles autorităţilor locale că au pe mână o resursă extrem de valoroasă, ”focul viu”, continuă să fie doar o legendă a Hlipiceniului şi o apă uimitoare care iese în flăcări dintr-o ţeavă. Mai mult decât atât, ”focul viu”, riscă să fie sufocat de gunoaie.
Şefii de la Primăria Hlipiceni, ridică din umeri şi spun că nu sunt bani. În urmă cu câţiva ani, ar fi vrut în agent economic să facă fermă de broaşte, acolo, lângă apă, fiindcă le prieşte mediul sulfuros. Nu s-a mai întors.
Ar mai fi varianta unei staţiuni balneo-climaterice, dar viceprimarul comunei spune că nu se poate face un proiect cu fonduri europene.
Până când ”focul viu” va fi valorificat de autorităţi, sătenii în special, sunt cei care beneficiază de proprietăţile curative ale izvorului. Vara merg cu butoaiele şi duc acasă apă, în care fac baie. Vin chiar şi din alte judeţe. „Văd maşini cu număr de Iaşi, de Suceava. Am mai întrebat oameni care mi-au spus că vin de la Iaşi, că au auzit că aici ar fi un izvor tămăduitor. Încarcă bidoane întregi, când este umed afară şi nu arde flacăra. Sunt care aduc şi butoaie”, spune viceprimarul din Hlipiceni. Până când un agent economic se va hotărâ să investească în ”focul viu” de la Hlipiceni sau autorităţile locale vor găsi o soluţie, izvorul miraculos străbate un câmp, de unde nu lipsesc gunoaie, din aceeaşi ţeavă montată acum 20 de ani, de nişte muncitori veniţi să caute petrol.
Apa care arde de la Hlipiceni, are proprietăţi curative, la fel ca şi cea de la Nicolina din Iaşi sau de la oricare altă staţiune cu băi sulfuroase. „L-am rugat pe domnul primar să pună o ţeavă ca să putem lua mai uşor apa pentru ca acum eu cel puţin, nu mă pot apleca să iau apa. Eu am spus, eu am auzit, iar domnul primar sa făcut ca nu ştie despre ce vorbesc. Acum câţiva ani, mi-a ars casa şi am ars şi eu când am scos o butelie ca sa nu explodeze. De atunci am tot avut dureri la picioare şi la mâini, dar m-am dat cu apa de la izvorul ăsta şi mi-au trecut”, spunea şi badea Gheorghe, un bătrân de peste 80 de ani din Hlipiceni.
Perspective
Deşi presa, televiziunea, inclusiv cea cu acoperire naţională, au difuzat reportaje cu apa care arde la Hlipiceni şi ar avea şi o serie de proprietăţi curative, şansele ca acest obiectiv să fie exploatat sunt aproape inexistente.
În ultima perioadă, la nivel internaţional, se vorbeşte din ce în ce mai mult de importanţa deţinerii de resurse, ca factor al bunăstării şi siguranţei, fie a unei regiuni, fie al unui stat; de-a lungul timpului, conflictele pentru resurse au fost numeroase (de la crize politice sau războaie în state bogate în petrol, la crizele nesfârşite din diverse state africane, toate având în centru, diversele bogăţii ale subsolului); acest fapt, pare că lasă indiferenţi pe mulţi dintre oficialii noştri, indiferent dacă ocupă funcţii centrale sau locale.
Cu toate că administraţia locală s-a luptat să găsească un investitor cu stare pentru a exploata minunea de la Hlipiceni, oferind facilităţi fiscale, nu s-a găsit decât un crescător de… broaşte, care trăiesc într-un astfel de mediu însă, din diverse motive, nici acest proiect nu s-a concretizat.
