Botoşăneanul Grigore Antipa este una dintre personalităţile marcante ale ştiinţei din România.
Numele lui Grigore Antipa a intrat în memoria colectivă mai puţin prin cunoaşterea directă a vieţii şi a activităţii sale, cât mai cu seamă ctitoria sa cea mai mare şi, evident, cea mai popularizată: Muzeul de Istorie Naturală ce-i poartă numele şi care se află în Piaţa Victoriei din capitală.
Grigore Antipa, fiul lui Zoe Şendrea şi al lui Vasile Antipa s-a născut pe 7 decembrie 1867 la Botoşani. La scurt timp de la naşterea sa tatăl îşi pierde viaţa, iar la 7 ani Grigore rămâne orfan şi de mamă. Acesta rămâne alături de fratele său vitreg, în grija unchiului său, fratele mamei, Panaite Şendrea. Urmează pensionul „Mărgineanu” din Botoşani, apoi trece la Institutul Academic din Iaşi, cea mai bună şcoală a timpului.
Până atunci, moş Panaite, unchiul celor doi fraţi, se decisese: „Pe Nicu o să-l fac medic, pe Grigore, avocat”. Astfel, Nicolae pleacă la Universitatea din Jena, pentru a urma ştiinţele naturii.
Între timp, Grigore urmează cursurile Institutul Academic din Iaşi. Nicolae, venit într-o scurtă vizită în România, îşi dă seama că exigenţele facultăţii ieşene sunt sub potenţialul de învăţare al fratelui său şi se decide să-l ia cu el, la Jena, unde Grigore devine student al Universităţii de aici, începând cu anul 1885.
După terminarea facultăţii, Antipa pleacă la specializare în staţiunea zoologică de la Napoli, unde lucrează alături de Salvatore Lo Bianco, cel mai bun cunoscător al faunei mediteraneene, şi ihtiologul Raffaele, care îl iniţiază pe român în studiul migraţiei peştilor.
Regele şi savantul
Dimitrie C. Sturdza – Scheianu, om politic conservator, ministru al Justiţiei în cabinetul lui Lascăr Catargiu (1891-1895), a fost protectorul lui Grigore Antipa, pe care l-a ajutat mult în carieră. Cu el stabilise Antipa ca, odată întors în ţară, să se ocupe de organizarea unui muzeu de istorie naturală, precum şi de studiul apelor şi pescăriilor din ţară.
În 1892, când Antipa revine în România, erau la putere chiar conservatorii lui Lascăr Catargiu. Lui Antipa i se încredinţează sarcina organizării pescăriilor, deşi nu avea decât 26 de ani. Ce se întâmplase? Probabil prin intermedierea aceluiaşi D.C. Sturdza-Scheianu, Antipa este primit în audienţă de Regele Carol I, la castelul Peleş. Relaţia dintre monarh şi savant s-a înfiripat repede.
Grigore Antipa venea din Germania, ţară de care Carol I rămăsese legat prin mii de fire sentimentale. Vor fi vorbit poate despre Dresda – Florenţa Germaniei – cea plină de muzee, pe care Antipa o vizitase asiduu, iar Regele era un împătimit al picturii, deşi, cinstit vorbind, nu întotdeauna de cea mai bună calitate. Mult mai probabil însă au vorbit despre ce putea să facă Antipa pentru România şi Regele pentru Antipa. Cert este că suveranul român, dornic să modernizeze toate sectoarele de activitate ale ţării pe care venise de la izvoarele Dunării să o păstorească, îl va recomanda pe Antipa miniştrilor săi. În primul rând, lui Petre P. Carp, ministrul Agriculturii şi Domeniilor, căruia îi sugerează să-l lase pe Antipa să-şi implementeze planul său de reorganizare a pescuitului în România. În al doilea rând, lui Iacob Lahovary, ministrul de Război, care trebuia să-i faciliteze tânărului cercetător îmbarcarea pe navele militare româneşti din Marea Neagră în vederea desfăşurării primelor programe sistematice de cercetare ale acestei mări.
În sfârşit, al treilea ministru, cel al Instrucţiunii Publice, celebrul şi talentatul om politic Take Ionescu, urma să-l numească pe Antipa la conducerea colecţiilor zoologice ale Muzeului de Ştiinţe Naturale.
Ruină transformată în muzeu
În 1834, Mihalache Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842), pusese bazele primului muzeu din Bucureşti, aflat iniţial la Colţea. Destul de eclectic, muzeul reunea obiecte de arheologie, colecţii de fosile, minerale, moluşte, dar şi lucrări de artă – un fel de talcioc, ilustrativ cum nu se poate mai bine pentru începuturile muzeologiei româneşti.
Acest prim muzeu bucureştean migrează – în funcţie de împrejurările timpului – în aripa stângă a Palatului Academiei, apoi, după ce Cuza îi dăduse un statut şi un regulament de funcţionare, este adăpostit în latura dreaptă a noii clădiri a Universităţii. Un incendiu izbucnit în aripa în care se afla muzeul nimiceşte o parte din exponate, aşa încât Antipa moşteneşte o ruină de muzeu, în care – în afară de câteva colecţii de insecte – nu se mai adăugase de multă vreme nimic mai de seamă.
Însuşi Antipa constată cu stupefacţie că printre piesele din muzeu se aflau şi nişte păsări cu capul aparţinând unei specii, iar trupul şi coada provenind fiecare de la altă specie, savantul concluzionând maliţios că cineva: „îşi luase libertatea de a corija sau completa natura”. Pentru a înţelege valoarea excepţională a unui savant şi organizator de instituţii muzeale precum Grigore Antipa, trebuie să încercăm să vizualizăm începuturile, cele câteva colecţii incomplete de păsări, insecte şi moluşte, pe care le preia în 1893, în calitatea sa de proaspăt numit director al Muzeului de Zoologie, şi să le comparăm cu impozantul edificiu al Muzeului de Istorie Naturală din Piaţa Victoriei, vizitat anual de peste jumătate de milion de oameni. Acest drum a fost parcurs de Antipa timp de peste jumătate de veac (1893-1944), perioadă în care a deţinut funcţia de director al acestei instituţii.
Colecţii valoroase descoperite din greşeală
Antipa se apucă, cu hărnicia şi acribia care îl caracterizau, să contureze viitorul Muzeu de Ştiinţe Naturale al României. Şi cum norocul îi ajută pe temerari, putem spune că şi Grigore Antipa a beneficiat de o nesperată şansă. Cotrobăind prin patrimoniul învechit al muzeului ce-l luase în primire, găseşte sub o scară, acoperite de colbul anilor, o serie de lăzi nedespachetate, expediate de un anume medic Ilarie Mitrea din Răşinari. Acesta călătorise mult în viaţa lui, mai cu seamă prin locuri exotice precum Sumatra, Borneo, Noua Guinee, Malacca etc. Animat de un veritabil spirit de colecţionar, Ilarie Mitrea adunase o adevărată comoară în cei zece ani petrecuţi în Orientul Îndepărtat: un schelet de balenă, o colecţie de piei de animale cu blană, păsări, animale inferioare conservate în alcool, obiecte etnografice etc. O parte le donase Muzeului Imperial din Viena, o altă parte o trimisese muzeului bucureştean.
Colecţiile găsite sub scară aveau o certă valoare ştiinţifică şi puteau constitui un bun început pentru un muzeu nou. Mai ales că Antipa primeşte o nouă clădire, în strada Polonă numărul 18, pentru instituţia pe care avea să o creeze şi să o conducă. Apoi, foştii profesori şi colegi ai lui Antipa îl ajută trimiţându-i exponate foarte valoroase.
Fonduri alocate de Carol I
Încetul cu încetul, localul din strada Polonă, vizitat asiduu de pasionaţi, inclusiv de membri familiei regale – mai cu seamă de micul principe Carol, viitorul Carol al II-lea, şi sora sa, principesa Elisabeta –, devine tot mai neîncăpător.
Personalul muzeal sporeşte numeric cu încă un îngrijitor şi un nou preparator, bugetul alocat funcţionării instituţiei, inclusiv salariile, fiind de doar 2.000 de lei. Ca urmare, Grigore Antipa începe să adreseze memorii peste memorii, începând cu anul 1903, primului ministru, D.A. Sturdza, pentru a i se pune la dispoziţie o clădire nouă şi fonduri îndestulătoare pentru funcţionarea în bune condiţiuni a muzeului. Cu ajutorul Regelui Carol I, obţine, în 1905, fondurile necesare (350.000 de lei) construirii noului edificiu, un an mai târziu reuşind să mute colecţiile zoologice din strada Polonă în noul imobil din Piaţa Victoriei. Antipa însuşi desenează planul muzeului, după ce adunase material documentar, luase contact cu alţi directori de muzee şi arhitecţi şi vizitase muzeele de istorie naturală din Paris, Londra, Viena, Sankt-Petersburg.
De construcţia propriu-zisă se va ocupa inginerul constructor Mihail Rocco, iar faţada va fi realizată de arhitectul Grigore Cerchez (1850-1927), autor printre altele al Institutului de Arhitectură din Bucureşti, al castelului Cantacuzino din Buşteni şi a casei Dissescu de pe Calea Victoriei, actualul Institut de Istoria Artei. Edificiul din Piaţa Victoriei a fost organizat după cele mai moderne principii ale muzeologiei.
Ştiinţă îmbinată cu marketing
Grigore Antipa, vizionar, reuşeşte să găsească îmbinarea fericită între cercetarea ştiinţifică, modul de distribuire cât mai eficient al exponatelor şi popularizarea acestora prin conferinţe publice cu proiecţii, ţinute în amfiteatrul muzeului. Pentru a realiza toate acestea, el dovedeşte reale aptitudini de organizator, neuitând nici o clipă sfatul pe care i-l dăduse profesorul Hoyle, preşedintele Asociaţiei Muzeelor din Anglia: „prima însuşire pe care trebuie să o aibă un bun director de muzeu este aceea de a fi un bun cerşetor”.
Antipa obţine, prin rugăminţi, vitrine de cristal pe schelet metalic în valoare de peste 300.000 de lei aur de la prietenii şi colegii săi din străinătate, plus o serie de exponate de mare valoare şi cărţi de specialitate.
Fără îndoială însă, cea mai importantă inovaţie a lui Antipa rămân dioramele, acele reproduceri la scară ale habitatului natural al unei anumite specii de animal.
Muzeul de Zoologie din Piaţa Victoriei, care în scurt timp va primi denumirea de „Muzeul Naţional de Istorie Naturală”, va fi inaugurat cu mult fast în data de 24 mai 1908, în prezenţa Familiei Regale şi a membrilor guvernului.
În cartea de onoare a muzeului Antipa pot fi regăsite şi astăzi semnăturile din data de 24 mai 1908 ale Regelui Carol I şi ale principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria.
