Ceasul Apocalipsei a fost dat cu 30 de secunde mai aproape de sfârşitul lumii.
Celebrul Ceas al Apocalipsei a fost dat cu 30 de secunde mai aproape de miezul nopţii, după ce în cursul anului trecut a indicat ora 11:57:00. Organizaţia care se ocupă de acest ceas simbolic, cu valoare de avertisment pentru umanitate, Bulletin of the Atomic Scientists, a anunţat astfel că remarcă o creştere a pericolului la care este expusă întreaga omenire, de la schimbările aduse de încălzirea globală şi până la posibilitatea izbucnirii unui război nuclear, conform site-ului radiodifuziunii naţionale americane, citat de Agerpres.
Astfel, în cursul anului 2017, Ceasul Apocalipsei va indica ora 11:57:30, sugerând că suntem la doar două minute şi jumătate distanţă de distrugerea civilizaţiei umane.
În acest an, Ceasul Apocalipsei se află cel mai aproape de fatidica oră 12:00:00 din ultimii 64 de ani. În 1953 oamenii de ştiinţă au fixat ora la 11:58:00 după ce atât SUA cât şi URSS testaseră cu succes bombe cu hidrogen.
„Să nu ne facem iluzii, acest an va fi unul dificil”, a declarat Rachel Bronson, director executiv al Bulletin of the Atomic Scientists, după ce a fost anunţată joi noua oră a Ceasului Apocalipsei.
Înainte de anunţ, organizaţia Bulletin of Atomic Scientists a precizat că factorii care au determinat apropierea cu încă 30 de secunde de sfârşitul lumii includ „emergenţa naţionalismului strident la nivel global, comentariile făcute de preşedintele Donald Trump cu privire la armamentul nuclear şi la schimbările climatice, un peisaj al securităţii globale din ce în ce mai întunecat şi o nepăsare din ce în ce mai generalizată în faţa expertizelor ştiinţifice”.
Înainte de această modificare, Ceasul Apocalipsei nu a mai fost modificat din anul 2015, când minutarul a avansat cu două minute spre miezul nopţii, indicând ora 11:57:00.
Decizia de a da şi mai aproape ceasul de sfârşit a fost anunţată la National Press Club. Printre cei care au participat la anunţ se numără fostul ambasador al SUA la ONU Thomas R. Pickering şi Sharon Squassoni de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale. Un eveniment simultan a fost organizat la Universitatea Stanford cu participarea guvernatorului de California, democratul Jerry Brown, a fostului secretar de stat George Schultz şi a fostului ministru al apărării William Perry.
Creat în 1947, Ceasul Apocalipsei (Doomsday Clock) a fost conceput de oamenii de ştiinţă care au participat la Proiectul Manhattan (proiectul ce a produs primele arme nucleare). Iniţial considerat un indicator al probabilităţii de producere a unui conflict nuclear, Ceasul Apocalipsei reprezintă în prezent şi alte ameninţări, printre care schimbările climatice, armele biologice şi ameninţările cibernetice.