Se întâlnesc Iţic şi Ştrul. Iţic, supărat, Ştrul, vesel.
– Frate, am scăpat de toate problemele!
– Da’ ce-ai făcut, mă?
– Mi-am luat un elefant! Ştii parcul meu de maşini? Vine elefantul în fiecare zi, le spală, dă cu coada, le lustruieşte. Nevastă-mea… ştii că e obsedată cu grădină de flori. N-am treabă, le stropeşte de cinci ori pe zi. Copiii… ştii ce disperat eram cu ei. Am şi uitat că-i am acum. Îi ia elefantul cu trompa îi pune în spate, îi plimbă prin cartier, joacă fotbal cu ei. Nu mai am niciun stres.
– Dar cât ai dat, mă, pe el?
– 100.000 de euro, dar face toţi banii
– Auzi, mă… Nu mi-l vinzi mie?
– Ce să fac?! Ba, nene, ăsta e parte din familie acum, nu e de vânzare.
– Hai mă că-ţi dau 150.000 de euro, dă mi-l mie, doar ştii ce probleme am acasă!
– Nu se poate, mă. E sufletul nostru, cum să ne despărţim de el?
– Hai, bă, că-ţi dau 200.000 de euro, dă-mi-l să scap de belele.
– Nu se poate, bă, Iţic, tu nu înţelegi? Îţi comand şi ţie unul, dacă vrei, dar ai de aşteptat un an.
– Băi, Ştrul, îţi dau 300.000 de euro! Ajută-mă să-mi rezolv problemele, ce dracu’!
– Bine, mă, hai. Dar să ştii că ţi-am dat de la inimă, era ca şi copilul nostru… După şase luni, se întâlnesc iar. Ştrul, vesel, Iţic, terminat, cu părul alb, cearcăne mari…
– Băi, Ştrul, ce mi-ai făcut, bă? M-ai nenorocit cu elefantul ăsta! Nu face nimic, frate. Parcul meu de maşini, îl ştii… S-a suit cu curul pe maşini, mi le-a strivit. Nevastă-mea… Obsedată şi ea cu florile, s-a căcat pe ele, nu se mai vede o petală sub ditamai balega. Copiii… îi bate cu trompa, îi aleargă prin casă. Sunt terminat!…
– Băi, Iţic, tu ai o problemă!
– Da, bă, ştiu, cu elefantul de la tine.
– Nu, bă! Tu, cu atitudinea asta, n-o să vinzi niciodată elefantul ăla!
