Un negustor de produse lactate primeşte o invitaţie de a se prezenta la Judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către un brutar. Omul, foarte îngrijorat, se tot întreba de ce o fi învinuit. Brutarul însă ştia. Şi încă cum. Îl tot bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar când cumpără de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilul de unt şi pleca, imediat cântărea marfa, în prezenţa unor martori. Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900 gr, ba 800, au fost cazuri când a primit şi 750 gr de unt în loc de 1 kg.
În ziua judecăţii, judecătorul îl întreabă negustorul de lactate:
– Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l vinzi?
– Nu, domnule judecător. Nu am.
– Păi, atuncea cum pretinzi că vinzi untul cu kila?
– Păi, să vedeţi. Eu am o balanţă. Pun pe o parte a balanţei kilul de pâine ce o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează.
În viaţă primeşti ce dai
