O sărmăluță se plimba într-un stomac, singură și fericită. Atîta spațiu, Doamne!
Brusc pătrunde 100 de vodcă.
— Da’ tu de unde vii?
— De la Crăciun!
— Bine, e loc destul.
Hop, și o bucată de piftie.
— Da’ tu de unde vii?
— De la Crăciun!
— Bine, ia loc, că n-o fi foc.
Na, că sosește și un șpriț.
— Da’ tu de unde vii?
— De la Crăciun!
— Bine, măi, ne strîngem puțin, se rezolvă.
Hop, și o friptură.
— Da’ tu de unde vii?
— De la Crăciun!
— Hm, zice sărmăluța, ne restrîngem, asta-i situația.
Nici nu apucă să zică asta, că plouă cu bere.
— Da’ tu de unde vii?
— De la Crăciun!
Se strâng toți, înghit în sec și, na, că vine și un cozonac.
— Da’ tu de unde vii?
— De la Crăciun!
Stomacul era arhiplin, nimeni nu mai putea mișca.
Cînd, fără alte fasoane, intră și o vișinată.
— Stați, zice sărmăluța. Ia să ies eu nițel afară să văd cine-i Crăciun ăsta?
