Acum că a venit vara și căldura este din ce in ce mai greu de suportat, un număr mare de persoane aleg să își petreacă după-amiezele sau weekendurile la un complex spa sau la o piscină. Numărul acestor afaceri a înflorit, așa încât trebuie să ieși în evidență dacă vrei să ai succes. În cele ce urmează îți vom prezenta câteva idei prin care poți să devi mai popular.
Lumea vine la piscină pentru a se distra, dar și pentru a se răcori. În mod clar, acestea sunt cele două aspecte pe care le urmărește orice persoană când alege să petreacă o zi la un complex spa. Astfel, este esențial să îi oferi din plin cele două elemente, așa încât clientul să plece relaxat și plin de voie bună și să aibă motive să revină.
Având în vedere temperaturile ridicate, trebuie să oferi băuturi reci, din plin. Nu vei putea face asta dacă nu ai o mașină de făcut gheață performantă. La prima idee, pare o investiție pe care nu toată lumea alege să o facă. Cu toate acestea, prețul unui astfel de echipament se va amortiza rapid și este esențial să ai o sursă de gheață în permanență.
Posibilitățile de cumpărare a gheții sunt reduse și cu siguranță nu vrei să cheltui mare parte din profitul tău pentru a face acest lucru. O mașină de gheață are o durată de viață foarte lungă și poate fi folosită în mod intensiv fără probleme. În acest fel te asiguri că ai suficientă gheață, atât pentru frapiere, dar și pentru băuturile clienților.
Cel de al doilea aspect pe care trebuie să îl ai în considerare este modul în care îți vei întreține clienții. Pentru mulți dintre aceștia nu este suficient să stea la plajă și să facă baie în piscină. Clienții doresc să danseze și să se simtă cât mai bine. Ar trebui să ai în vedere angajarea unui DJ sau chiar anumite spectacole tematice.
Vei observa că lumea va aprecia acest lucru, numărul clienților va crește pe zi ce trece și încasările tale vor spori în mod semnificativ. Având în vedere numărul mare de locații care oferă acum acest serviciu, dacă nu ieși în evidență și nu devi popular, nu ai nici o șansă să dezvolți acest business așa cum ți-ai dorit.
Acum că știi ce își doresc clienții tăi și ai deja o idee asupra direcției în care trebuie să mergi, mai rămâne să stabilești și mâncarea sau băutura de care aceștia au nevoie. Nu este suficient ca muzica să fie bună și băuturile să fie reci, dacă nu poți să oferi și o mâncare gustoasă și cocktailuri deosebite.
Majoritatea complexurilor de tip spa sau a piscinelor oferă doar anumite preparate, de obicei printr-o colaborare cu o firmă de catering sau cu un restaurant din zona care face delivery. Aceasta nu este o idee rea, pe care ai putea să o aplici și tu, dar cu siguranță nu vei ieși în evidență în acest fel. Cel mai bine ar fi să ai propria bucătărie, de unde să servești clienții.
Desigur, costurile pentru acest lucru nu sunt mici deloc și vei avea nevoie de o grămadă de echipamente specializate, precum și de un bucătar profesionist. Cu toate acestea, atunci când poți oferi clienților mâncare gustoasă, aceștia vor petrece mai mult timp la locația ta și vor consuma mai mult, așa încât este indicat să optezi pentru acest lucru.
Nu în ultimul rând, nu ar trebui trecut cu vederea unul dintre cele mai importante aspecte, și anume barul. În mod ideal, ar trebui să construiești unul pe marginea piscinei sau chiar în mijlocul acesteia pe care sa-l dotezi cu echipamentele si ustensilele necesare pentru bar. Acest lucru te va scoate categoric din tipare și toți clienții vor prefera piscina ta în locul competitorilor.
Poți foarte ușor să prepari băuturile în interior și să le servești la șezlong celor care doresc, dar cu siguranță nu va avea același impact. În special persoanele tinere, care vin să se distreze, vor fi foarte încântați de ideea de a putea sta la bar și în același timp să consume băuturi alcoolice, să danseze sau chiar să se afle în piscină.
În concluzie, să deţii un complex spa sau o piscină poate să fie o afacere foarte profitabilă, dacă îți dai interesul și știi cum să o gestionezi. Atunci când alegi să investești și să cumperi echipamente de specialitate, vei ajunge la un alt nivel, iar asta se va vedea imediat în încasările tale.