Marius ILINCARU
editor
Încheiem poate cel mai greu an din cei 100 pe care tocmai i-a împlinit România. 2018 a fost un an greu din toate punctele de vedere pentru statul naţional modern român. A însemnat un asalt perpetuu al politicienilor corupţi sau certaţi cu legea la statul de drept.
Aproape că nu a fost zi în care Parlamentul sau guvernul să nu se gândească la deţinuţi, inculpaţi sau la cei acuzaţi de diferite fapte penale, de parcă ar „pregăti întreaga societate şi întreaga populaţie să se ducă într-un stagiu mai mare sau mai mic la puşcărie”, aşa cum, cu umor negru, prin luna mai, afirma de la tribuna Parlamentului deputatul PMP de Vaslui, Corneliu Bichineţ. Probabil că discursul lui este cel mai elocvent în a descrie anul politic românesc. Cu un guvern marionetă, mânuit de Liviu Dragnea în sensul rezolvării problemelor sale juridice, România a făcut paşi uriaşi înapoi pe drumul democraţiei. Uşor, uşor ne apropiem de un regim autocratic, ca să nu spun direct dictatorial, pentru că, bineînţeles, aşa ceva nu ar fi permis în Europa.
Şi ca trecerea să fie lină, ca populaţia să nu reacţioneze violent şi masiv, Dragnea şi ai lui au deschis larg baierele pungii şi au aruncat cu bani în bugetari, în special în aparatul funcţionăresc administrativ, de care are nevoie în perspectiva viitoarelor alegeri. Au creat un bau-bau naţional, „statul paralel”, care ar vrea răul românului, de fapt al lor, celor care au devalizat ani la rând economia naţională şi care acum zburdă liber fie în ţară, fie în ţările calde.
Situaţia de acum poate fi comparată cu cea din anii ‘70, când Ceauşescu devenise foarte popular prin cancelariile occidentale după ce se opusese invadării Cehoslovaciei de către ruşi, iar românii o duceau binişor. Acum, Dragnea şi ai lui nu au de partea lor Occidentul, în schimb au deschidere către zona de influenţă a ruşilor şi le creează iluzia bugetarilor într-un trai mai bun. De ce? Simplu, pentru că 1,3 milioane de voturi contează foarte mult în alegeri. Şi cine nu ar vota cu PSD după ce i-a crescut leafa de două-trei ori?
Nu acelaşi lucru se poate spune despre mediul privat, unde vedem că lucrurile s-au înrăutăţit pe zi ce trece. Companii mari de infrastructură au intrat în insolvenţă, de cele mai multe ori din cauza statului, care s-a făcut că uită să le plătească la timp sau a refuzat să le plătească lucrările, din cauza unor probleme generate tot de el. Lucrurile sunt grave de tot, dar ce contează asta într-un judeţ de bugetari, unde 70%-80% şi-au schimbat deja maşinile pe baza lefurilor babane plătite de CJ, primării, spitale sau chiar şcoli?
Prin toamnă, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani, patronul unuia dintre marile grupuri de firme din judeţ, afirma că este nevoie de o creştere substanţială a salariilor în mediul privat pentru ca „specialiştii să nu plece, pentru că dacă pleacă nu se mai întorc”. Au trecut doar câteva luni şi s-a pus problema creşterii salariului minim în funcţie de vechime şi studii. Era vorba de o creştere de vreo 270 de lei la brut, adică de 150 de lei la net, 1.413 lei faţă de 1.263 de lei. Ştiţi care a fost reacţia lui Iftime prezentată ministrului Muncii, Marius Budăi? Că oamenii de afaceri, pe care el îi reprezintă la Camera de Comerţ, îi vor da afară pe cei care au 20 de ani vechime, adică tocmai pe acei specialişti despre care spunea, în trecut, că sunt vitali economiei locale. Ce să mai înţelegem?
Realitatea e că, sub guvernarea PSD, în special în ultimul an, mediul privat aproape că a fost sugrumat, iar Apocalipsa fiscală declanşată de Teodorovici şi Vâlcov nu prezice nimic bun pentru anul care tocmai stă să înceapă.
