Această coaliţie nu se va opri, câtă vreme este la putere, din a ataca mereu tot ceea ce înseamnă cucerire democratică în ultimii 27 ani, respectiv justiţia, disciplina financiară şi transparenţa decizională. Privită din afară, pare pur şi simplu o alianţă a mai multor grupuri infracţionale organizate, care s-au suit pe valul social democrat atât de necesar României ca să pună mâna pe absolut tot. Cu excepţia preşedinţiei şi a două-trei instituţii, încolţite şi acelea, România este acum un stat prizonier.
Nu vreau să anatemizez întregul aparat, unii chiar cred în ceea ce fac, alţii tratează ocupaţia temporară în politică sau administraţie ca pe o slujbă oarecare, de unde să ducă acasă un salariu. Însă, conştienţi sau nu, cu toţii servesc acum o construcţie monstruoasă. Orice ţară are nevoie de o stângă puternică şi autentică, iar România – cu jumătate din populaţie sub pragul de sărăcie – cu atât mai mult. Tragedia noastră este că fosta nomenclatură, având experienţa anilor îndelungi de administraţie comunistă, a ştiut să căpuşeze cerinţa asta socială încă din 1990. După aceea au perseverat, cu o voracitate ieşită din comun, transmiţând-o urmaşilor, în mare parte copiii, afinii sau partenerii lor loiali.
După doar un an de la îndepărtare, termitele se întorc mai lacome, mai înfometate şi gata să radă tot ce le iese în cale, mânate de Şerban Nicolae. Fostul valet al senatorului condamnat Voicu, propune cu un tupeu nemaîntâlnit în istoria democraţiei româneşti aministierea tuturor celor peste 3.000 condamnaţi sau cercetaţi în cauze de corupţie şi abuz în serviciu. Pe de altă parte, Ciorbea atacă legea care nu permite unui condamnat penal să fie parte din structurile administrative, iar Curtea Constituţională amână cu două săptămâni pronunţarea, deşi are în această speţă o jurisprudenţă bogată, solidă şi lipsită de orice echivoc. CCR-ul păstorit de soldatul credincios al lui Iliescu se suceşte şi se scarpină, neştiind cum să scoată o decizie care să-i fie favorabilă stăpânului, dar fără să scoată din nou pe străzi o jumătate de milion de oameni sau să-şi pună toată Europa în cap.
Pe de altă parte, din punct de vedere economic, indivizii ăştia pun ţara cu roatele în sus. „Nu vă supăraţi, dacă vă dublăm salariile, putem să avem şi noi amnistie şi imunitate la furat? Păi dacă nouă ne daţi dublu şi mai furaţi şi voi, nu se duce totul de râpă? Aşa, şi?!? Voi vă alegeţi cu ce v-am dat deja”. Cam ăsta este dialogul-troc pe care ni-l propune puterea actuală. Mă rog, cu nuanţe, că până la urmă s-a dovedit că nu-i dublare şi că nu-i din acest an, ca-n bancul în care mercedesul era bicicletă şi nu s-a dat ci s-a furat.
Faţă de anul de referinţă 2008, PIB-ul României a avansat cu ceva peste 10%. Adică de-abia acum, la şapte ani de la declanşarea crizei, am recuperat căderea. Ce vreau să spun cu asta? Că repetarea greşelilor din acei ani va produce aceleaşi consecinţe. Odată acordate beneficiile, în baza unor creşteri prezumptive, ele nu mai pot fi retrase, iar bugetul nu va suporta deficitele create fără ajustări de curs de schimb, aşa cum s-a întâmplat cu reaşezările de la 3,33 lei/euro în 2007 la 3,68 lei/euro în 2008 şi 4,23 lei/euro în 2009. Aşa se explică şi atacul recent asupra lui Isărescu. Nu sunt fan al guvernatorului BNR, dimpotrivă, dar nu pot să nu văd că PSD are nevoie disperată de tiparniţa de bani, fiindcă – la ce măsuri a anunţat guvernul – pragurile de 6 sau chiar 7 lei pentru un euro nu sunt chiar atât de îndepărtate.
Dovada faptului că până şi guvernanţii au intrat în panică este anunţul de marţi al Ministerului de Finanţe: pe de o parte, au fost blocate angajările pe posturile vacante din instituţiile bugetare şi suspendate temporar avansările în funcţie, fiindcă toate acestea ar conduce la acordarea de salarii
mai mari şi, pe de altă parte, ANAF a anunţat, prin şeful instituţiei, o campanie furibundă de colectare a taxelor datorate statului, susţinută printr-un set de 14 măsuri. Cu toate acestea, nu mă aştept la rezultate spectaculoase, ci dimpotrivă. Angajări vor fi făcute mai departe pe bază de derogări punctuale, iar campania ANAF va prinde iarăşi negustori de zarzavat şi haine second hand, din comerţul stradal sau online. Niciun mare rechin nu va fi deranjat, cu asta ne-am obişnuit deja.
În 27 de ani, urmaşii nomenclaturii comuniste au pervertit minţile mai slabe, au cumpărat conştiinţe la kilogram, au populat instituţiile cu dinozauri sau cu idioţi utili, au porcăit elitele, au transformat oameni care păreau cândva frecventabili în ticăloşi, au nenorocit presa şi au speculat abil sărăcia materială şi intelectuală, fricile şi obscurantismul, pentru a crea un mediu pe care-l pot controla. Nu am vreo îndoială că vor persevera pe această cale, fiindcă de abia ce au revenit la putere şi au dovedit deja că altceva nu ştiu şi nu pot să facă.
Cu Dreapta risipită într-un haos ideologic fără vreun orizont, ţara are nevoie disperată de o Stângă autentică, nu de grupările para-mafiote care o mimează la noi, mai ales după ce s-a dovedit că liberalismul americănesc, ilustrat prin sistemul fiscal pe care l-am adoptat de la ei, nu se potriveşte societăţii noastre. Ştiţi pe undeva oameni capabili să o construiască?
