Un bărbat a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe Botoșani, acesta fiind victima unui incident petrecut în gospodărie.
Bărbatul de 40 de ani tăia marți porcul în curte și, la un moment dat, a pus mâna pe un prelungitor neizolat, în clipa următoare cei din preajmă văzându-l prăbușit la pământ. Câteva minute, bărbatul a rămas inconștient, iar oamenii din preajma lui au sunat speriați la 112 și l-au lăsat acolo întins pe pământ. În urma apelului la 112, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD a sosit la fața locului. Între timp, bărbatul își venise în simțiri, probabil și din cauza frigului de afară, încercând chiar să se apuce de tăiat câteva lemne. Acesta a primit primul ajutor la fața locului, după care a fost preluat de echipajul medical și transportat la Urgențe. “Pacientul a fost stabilizat și transportat la spital pentru investigații suplimentare, existând și riscul unui traumatism cranian în momentul căderii”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.