Marius ILINCARU
editor
„Elevii, începând de la clasa a III-a, cei care pierd ritmul cu cei care păstrează ritmul cu programa şcolară, vor avea, probabil, două-trei ore suplimentare la clasa pentru recuperare… Va trebui să începem acest lucru chiar din semestrul II, din ianuarie, din februarie. Este o măsură de urgenţă pentru că trebuie să corectăm aceste lucruri”.
Aceasta este soluţia noului şi eternului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru dezastrul din sistemul pe care-l păstoreşte. Dacă aş fi maliţios aş spune că aceasta este alternativa la proiectul „România Educată”, lansat în urmă cu zece zile de preşedintele Klaus Iohannis. Dar nu sunt, pentru că nici viziunea prezidenţială nu e una care să te dea pe spate, care să te facă să exclami: „Wow, aceasta e soluţia pentru viitorul copiilor noştri!” Nu, e departe de o soluţie cât de cât acceptabilă şi are darul doar de a „abramburi”din nou învăţământul românesc.
Despre propunerea ministrului Educaţiei ce să mai spunem. Ea e de-a dreptul imbecilă. Scuzaţi-mă, dar mai decent şi calm nu mă pot exprima în faţa unei astfel de imbecilităţi!
Şi-a pus problema doamna ministru că poate programele şcolare sunt prea încărcate şi total neadecvate vârstei copiilor? Că poate îi bombardăm cu prea multe informaţii de mici şi ajung să refuze cartea atunci când cresc? Că poate e prea mult să-i ceri unui copil de opt ani să rezolve ecuaţii cu necunoscute cu înmulţiri, când el încă nu stăpâneşte această operaţie? Că textele abordate în manuale sunt prea multe şi neadaptate vârstei copiilor?
Sunt doar câteva întrebări, la care sigur nu a căutat răspuns. Dacă ar fi făcut-o ar fi luat măsuri şi ar fi văzut de unde porneşte răul într-unul dintre sistemele cele mai reformate ale societăţii româneşti. Frica electorală îi determină pe politicieni să nu se lege niciodată de problemele profunde ale sistemului educaţional românesc. De aici vin 250.000 de voturi şi forţa politică a sindicatelor din învăţământ a fost mereu supraevaluată, aşa cum a fost supraevaluată şi influenţa Bisericii în societate.
La 70 de ani, majoritatea petrecuţi în învăţământul universitar şi politică, Ecaterina Andronescu este total ruptă de realitatea din sistemul educaţional de bază. De faptul că elevii au încă de la clasa I 20 de ore săptămânal, iar dacă cumva sunt la licee vocaţionale numărul acestora poate ajunge la 24, mai mult decât o normă didactică. Dacă mai adăugăm la astea şi orele petrecute acasă pentru teme, vedem că un copil de şapte ani ajunge să „muncească” mai multe ore pe zi decât un adult, ceea ce nu e normal. Aici ar trebuie să umble Abramburica, nu să înmulţească numărul de ore, pentru că acestea nu rezolvă cu nimic situaţia, ba din contra s-ar putea să o înrăutăţească. Nu cantitatea de ore petrecută de elevi la şcoală contează, ci calitatea acestora. Degeaba stau opt ore pe zi la şcoală dacă nu învaţă nimic, rezultatul va fi acelaşi.
Pentru copii, în special la clase mici, calitatea cadrului didactic şi dedicaţia lui e cheia. Dacă nu ai norocul să „dai” peste un dascăl în adevăratul sens al cuvântului, atunci copilul este sortit eşecului, în schimb, dacă învăţătorul sau profesorul este un „om”, copilul, oricât e de îndărătnic, sau mai mult sau mai puţin dotat, va avea o şansă în viaţă.
La acest lucru ar trebui să umble ministrul Educaţiei şi să elimine balastrul din programa şcolară. Altfel, orice măsură luată nu e decât una de imagine şi care îngreunează şi mai mult viaţa copiilor.
