spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeNaționalÎntâlnire între reprezentanţii USR şi premierul Dăncilă

Întâlnire între reprezentanţii USR şi premierul Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă şi reprezentanţi ai opoziţiei parlamentare au avut o întâlnire, ieri, la Guvern. Liderii USR au discutat la Guvern cu Viorica Dăncilă şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, despre ordonanţa de urgenţă pe care intenţionează să o dea Guvernul pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. „Emiterea unei ordonanţe pe justiţie ar crea în România criză de percepţie şi o criză socială fără precedent, care ar acoperi cu totul perspectiva preluării Preşedinţiei UE, pentru că discuţia a fost undeva între aceste două elemente. Tema a fost evident cea pe justiţie, dar, în egală măsură, am accentuat şi acest element important – România va prelua în câteva zile cea mai prestigioasă poziţie de politică externă pe care statul nostru a avut-o de la Principatele lui Alexandru Ioan Cuza până acum. Şi din această perspectivă, o ordonanţă de urgenţă considerăm că ar crea o vulnerabilitate de mesaj, care pe perioada Preşedinţiei va fi permanent adusă în discuţie”, a declarat liderul USR, Dan Barna, după întâlnire.
Pe de altă parte, într-un comunicat de presă, Guvernul susţine „că este în lucru la Ministerul Justiţiei un proiect de act normativ care are în vedere punerea în acord a legislaţiei cu deciziile Curţii Constituţionale şi transpunerea unor directive europene pentru care România riscă procedura de infringement”.
Primul-ministru a adăugat că va ţine cont de toate propunerile constructive, astfel încât legislaţia naţională să fie în acord cu reglementările europene şi cu Constituţia României.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
94 %
9kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...