Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, la Bruxelles, o întâlnire bilaterală cu premierul britanic, Theresa May. Şeful statului afirmase anterior în privinţa Brexit că, deşi Uniunea Europeană vrea un acord, acesta nu poate fi renegociat.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost însoţit la întrevederea bilaterală cu premierul britanic, Theresa May, de ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, dar şi de Leonard Orban, consilier prezidenţial pe probleme de Afaceri Europene.
Anterior, precizase, referindu-se la Brexit, că deşi Uniunea Europeană vrea un acord, acesta nu poate fi renegociat.
„Am de gând să mă întâlnesc cu doamna May, o bilaterală scurtă, ca să o încurajez un pic. Noi ne dorim un acord, Uniunea îşi doreşte acest acord, dar nu poate fi renegociat”, a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles.
Preşedintele a precizat, însă, că Uniunea Europeană vrea în continuare o relaţie bună cu Marea Britanie.
„Aici lucrurile sunt foarte clare, însă dorim să dăm toate asigurările care se pot da, asigurări politice că dorim să mergem mai departe, dorim o relaţie viitoare foarte bună. Temerea în Marea Britanie este că vom împinge renegocierea unui acord ac calendam. Nimeni nu are astfel de intenţii. Este o chestiune teoretică, juridică, dar noi nu ne dorim aşa ceva. Asta vrem să explicăm părţii britanice, că vrem o relaţie bună, vrem o relaţie viitoare care funcţionează foarte bine. Aceste asigurări putem să le dăm fiecare în parte”, a adăugat Iohannis.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis Marii Britanii că trebuie să exprime clar ceea ce îşi doreşte în ceea ce priveşte acordul pentru Brexit, dar că nu va exista o renegociere, relatează BBC. Acesta a cerut Marii Britanii să exprime mai clar ce îşi doreşte, adăugând că informaţiile Comisiei privind pregătirile în cazul unui Brexit fără acord vor fi publicate în data de 19 decembrie. Juncker a transmis că Uniunea Europeană va intensifica pregătirile pentru scenariul ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord. Prim-ministrul britanic Theresa May a explicat în cadrul summitului dificultăţile întâmpinate în ceea ce priveşte obţinerea aprobării Parlamentului britanic.
Parlamentul britanic va vota dacă aprobă sau nu acordul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, pe tema Brexit, până la data de 21 ianuarie.