Polițiștii vor avea posibilitatea de a aplica amenzi șoferilor și pe baza înregistrărilor video primite de la participanții la trafic, prevede un proiect depus în Parlament. Astfel, șoferii care folosesc camere de bord sau altă tehnologie de înregistrare video vor putea trimite către Poliție aceste înregistrări.
Argumentul inițiatorului, deputatul USR Mihai Botez, este că sistemul e folosit în alte state, precum Marea Britanie, și implică populația prin utilizarea unui site unde pot fi încărcate clipurile video, iar acestea ajung direct la secțiile de poliție pentru ca polițiștii să se ocupe de respectivele cazuri. „România este statul cu cel mai mare număr de decese raportat la un milion de locuitori în Uniunea Europeană. Avem ocazia să facem drumurile din România mai sigure și să îi responsabilizăm pe cetățeni. Trebuie să înțelegem că, dacă vrem ca societatea să funcționeze așa cum vedem în alte locuri, trebuie să începem să respectăm legea, așa cum se face și în statele al căror exemplu vrem să îl urmăm. Îmi exprim încrederea că inițiativa va fi susținută de colegii parlamentari și va fi îmbunătățită”, spune acesta.