spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTBărbatul lovit de porc a murit

Bărbatul lovit de porc a murit

Bărbatul trimis la Iasi în stare gravă după ce a fost atacat de porcul din gospodărie a murit. Acesta a fost trimis cu o hemoragie craniană masivă în centrul universitar, la câteva zile după ce a fost lovit de animal, iar acest fapt s-a dovedit a-i fi fatal în cele din urmă. Totul s-a întâmplat în gospodăria bărbatului, în vârstă de 87 de ani. Acesta a mers în grajdul unde stătea porcul, însă a fost lovit de animal şi pus la pământ, după care a fost lovit cu copitele în cap. Acesta a reuşit să iasă singur din acel loc şi a povestit familiei ce a păţit, însă a nu a mers la spital. Potrivit rudelor bărbatului, animalul cântăreşte aproape 200 de kilograme, iar loviturile încasate de bărbat au fost mai violente decât a părut iniţial. Asta pentru că bărbatul nu a apelat la ajutor medical din prima zi, sperând că nu era nimic grav. La două zile de la incident a început sp simtă dureri de cap mai puternice, iar a treia zi şi-a pierdut cunoştinţa. Speriaţi, membrii familiei au sunat la 112, la faţa locului fiind trimis echipajul de terapie mobilă al SMURD. Din cauza stării grave în care era, însă, bătrânul a fost direcţionat către Iaşi la scurt timp. „Din păcate colegii de la Iaşi nu au mai putut face nimic pentru salvarea pacientului, gradul de afectare fiind foarte mare. A decedat la scurt timp după ce a fost internat în spitalul din Iaşi”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
82 %
7.9kmh
84 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...