După patinoar şi terenurile de sport, ieri a venit rândul bazinelor interioare şi zonei de sauna de la Cornişa să fie testate. Zeci de botoşăneni din Serviciul voluntar pentru situaţii de Urgenţă, ISU, Inspectoratul de Poliţie, reprezentanţi ai unor cluburi sportive au răspuns invitaţiei edililor şi au făcut baie, sauna sau s-au dat pe tobogane. În zonă a ajuns şi primarul Cătălin Flutur, care a discutat cu cei care au participat la teste. „Le mulţumesc în primul rând celor care au venit să testeze, oameni cunoscători din mai multe instituţii. I-am întrebat pe fiecare în parte care-s impresiile lor, să ne spună ce cred ei că nu merge. Din punctul meu de vedere, toată lumea este încântată şi entuziasmată. Am dorit să văd dacă totul este în regulă şi este”, a declarat Cătălin Flutur.
Sute de botoşăneni au testat în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie patinoarul şi terenurile de sport de la Cornişa. Potrivit conducerii DSPSA, în condiţiile în care ar fi fost taxaţi toţi cei care au ajuns la patinoar, municipalitatea ar fi obţinut 15.000 de lei.
Pornind de la entuziasmul general, edilul a hotărât ca testele la piscine să aibă loc şi astăzi, în intervalul orar 16.00 – 18.00. „Îmi pare sincer rău că nu am putut să-i dăm drumul mai devreme la unele obiective”, a mai spus edilul.
Încă din vara anului trecut Cătălin Flutur a făcut demersuri pentru preluarea obiectivelor finalizate din zona de agrement, însă s-a izbit de refuzul consilierilor social democraţi. Mizând pe majoritatea pe care o au în deliberativul local aceştia nu au fost de acord cu preluarea pe obiective, motivând că sunt de acord cu deschiderea Parcului Cornişa, dar cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Demersuri pentru autorizarea obiectivelor
Consilierii municipali au votat în şedinţa din 29 noiembrie proiectul vizând preluarea Parcului Cornişa de la constructor şi predarea acestuia în administrarea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, instituţie care a demarat procedura de autorizare a fiecărui obiectiv în parte. În condiţiile în care vor fi obţinute documentele respective, parcul va fi deschis pentru public.
Tot în ultima şedinţă a fost înfiinţat traseul 6 de maxi taxi, tocmai pentru a le da posibilitatea botoşănenilor de a ajunge în zona de agrement.
Spaţii diverse pentru botoşăneni
Parcul Cornişa este amenajat pe 48 de hectare şi include piscină acoperită, bazin exterior, bazine pentru copii, tobogane, saune de diferite tipuri, patinoar artificial pentru patinaj şi curling, terenuri de sport pentru minifotbal, handbal şi tenis de câmp, amfiteatru în aer liber unde vor fi organizate concerte, dar şi spectacole de teatru, lac cu bărci şi râu artificial pentru rafting, piste pentru biciclişti, loc amenajat pentru skateboard, perete pentru escaladă, zone food-court, locuri de joacă pentru copii pe categorii de vârstă şi pentru copii cu dizabilităţi, locuri de parcare.
Partea de bazine interioare include piscina interioară cu fotolii de hidromasaj, duşuri pentru coloana cervicală şi perdea de apă şi o piscină pentru copii.
Zona de SPA dispune de saună finlandeză uscată, cu aromoterapie, saună umedă, cu sare, grotă cu zăpadă, duşuri emoţionale – unde apa cade ca o ploaie şi este completată cu sunete specifice unei plaje cu pescăruşi, bazin de hidromasaj, cameră de relaxare, hamam (n.r. – baie turcească), bazin cu apă răcită şi sală de forţă.
Lucrările la Parcul Cornişa au început în vara anului 2013. Acest mega proiect al municipalităţii a presupus un efort financiar de peste 80 de milioane de lei.