Un eveniment de suflet pus la cale de profesorii de la Colegiul Laurian împreună cu artiştii Filarmonicii Botoşani s-a desfăşurat joi dimineaţă în Casa Sindicatelor. Aflaţi în săptămâna şcolii altfel, elevii laurieni au avut ocazia să asiste la un concert compus doar din muzică de film. Întrerupt din loc în loc de prezentarea unor crâmpeie din istoria acestui foarte interesant gen muzical, spectacolul a inclus soundtrack-urile unor filme celebre, ale unor thriller-uri, dar şi ale unor comedii. Ajutaţi de acordurile muzicale spectatorii i-au putut vedea cu ochii minţii pe piraţii din Caraibe, pe celebrul Kevin Costner „dansând cu lupii”, dar şi pe mult-aşteptatul, în această perioadă, „Santa Clous”, cu sania, renii şi fulgii de zăpadă.
Cum sala de spectacole a Casei Sindicatelor a fost aproape plină, este clar că muzica bate filmul, uneori, şi că elevii de la Colegiul Laurian au înţeles foarte bine acest aspect.