miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTAdda şi Paula Seling vor concerta la Botoşani de Revelion

Adda şi Paula Seling vor concerta la Botoşani de Revelion

Edilii botoşăneni au conturat în linii mari programul spectacolului de Revelion. Spectacolul este organizat în colaborare cu primăriile Suceava şi Iaşi, deoarece aproape niciun artist nu acceptă ca în noaptea dintre ani să aibă doar un concert.

În spectacolul de la Botoşani vor evolua Adda&Band, Shift, Francisca şi Paula Seling. Totodată, se poartă negocieri cu Fetele din Botoşani, pentru ca tinerele artiste botoşănence să prezinte un program de muzică populară.

Spectacolul va debuta la ora 20.00, cu un moment folcloric ce va include şi tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou. Trecerea în Noul An va fi marcată printr-un foc de artificii.

Spectacolul va avea loc în Piaţa Revoluţiei, pentru organizarea acestuia, municipalitatea dispunând de un buget de 100.000 de lei, bani alocaţi de la bugetul local. Echipa care se ocupă de organizare a trimis adrese la 40 de agenţi economici, din dorinţa de a obţine unele sponsorizări.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...