Acuzat de evaziune fiscală în urma unor afaceri cu maşini, un botoşănean a fost condamnat marţi de Tribunalul Botoşani la doi ani de închisoare cu suspendare. Potrivit deciziei magistraţilor, Constantin B. va fi supus unui termen de încercare de patru ani, botoşăneanul alegându-se şi cu interdicţia de a fi administrator al unei societăţi comerciale. Totodată, el a fost obligat să plătească Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală suma de 415.093 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se vor adăuga accesoriile calculate potrivit Codului de procedură fiscală. Fiind vorba de o sentinţă a instanţei de fond, hotărârea nu este definitivă.
Constantin B. a fost tromis în judecată în luna august de procurorii Parchetului de pe lânfă tribunalul Botoşani după ce, în perioada martie – octombrie 2013, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii achiziţionarea, respectiv vânzarea unui număr de 28 autoturisme second-hand, cumpărate din spaţiul intracomunitar, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 415.093 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată aferentă veniturilor neînregistrate.