Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit astăzi în comuna Todireni. „Ne-am adunat în centrul comunei pentru a lua parte la slujba de sfințire a Monumentului Eroilor, monument ridicat în cinstea eroilor ce s-au jertfit pentru întregirea României Mari, construit în cadrul proiectului <Binecuvântată să fii, Românie, la 100 de ani>, proiect în care Primăria comunei și Liceul Tehnologic Todireni sunt parteneri”, a declarat Carmen Maria Hemen, director adjunct al liceului.
Pentru această zi, elevii liceului, împreună cu o echipă de cadre didactice, au confecționat 1000 de cocarde și un steag lung de 100 de metri și lat de 4,5 metri. Elevii claselor primare și gimnaziale și preșcolarii au realizat desene, eseuri, referate, au învățat poezii și cântece patriotice şi s-au pregătit cu toții pentru spectacolul omagial.
Un număr de 200 de copii au întins steagul în fața școlii, cu ajutorul cadrelor didactice prezente, și au pornit până la monument intonând cu toții cântecul ”Treceți batalioane române Carpații”. Ajunși în fața monumentului, s-au așezat de-a lungul străzii realizând un frumos steag paralel cu monumentul, fiind o dovadă vie a dragostei și recunoștinței celor prezenți pentru semnificația Marii Uniri.
Momentul sfințirii a fost precedat de intonarea imnului național de către grupul vocal „Todireanca” al Liceului Tehnologic Todireni.
Elevi îmbrăcați în port național au prins in pieptul celor prezenți cocarde, au împărțit baloane tricolore și stegulețe, dar şi fulare tricolore. În ciuda frigului, la manifestare au participat mulţi localnici. Slujba de sfinţire a monumentului a fost oficiată de cei patru preoți ai parohiilor din comuna Todireni. „Petru Toma, primarul comunei, a subliniat măreția momentului Centenar, a mulțumit celor prezenți, subliniind încă o dată că puterea este în unitate, în unire, dovadă fiind reușita acestei frumoase manifestări. Ultimul moment al acestei frumoase manifestări, s-a desfășurat la Căminul Cultural care a fost împodobit de sărbătoare. Aici s-a desfășurat un spectacol artistic susținut de elevii liceului sub îndrumarea cadrelor didactice”, a precizat Carmen Maria Hemen.
Un moment plin de emoţie a fost cel în care profesorul Paulica Scarlii a citit eseul ”Eroul din familia mea”. Ea a povestit amintirile tatălui ei, prizonier în al doilea Război Mondial, plecat din această lume şi i-a emoţionat până la lacrimi pe cei prezenţi.
„Suntem după o lună de muncă. A fost o muncă intensă în care toți am pus umărul la realizarea tuturor materialelor, la împlinirea obiectivelor trasate, când am început derularea proiectului, dar avem sclipiri de stele în priviri, emoții sublime în suflet și inimile noastre bat la unison, așa cum acum 100 de ani au bătut inimile românilor la Alba Iulia”, a concluzionat Carmen Maria Hemen.