Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, îşi serbează astăzi hramul principal.
Astăzi, vor fi oficiate Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie. În finalul slubei, vor fi pomeniţi cei plecaţi din această lume.
„În anul 1997 Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat ocrotitorul spiritual al României, deoarece el a adus creştinismul pe meleagurile noastre, fiind numit şi Apostolul Românilor. Fiind unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, el ne învață, și în prezent, să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, lăsând pe planul al doilea preocupările materiale. Îi aşteptăm pe credincioşii botoşăneni să fim uniți în rugăciune în aceste clipe de sărbătoare”, a declarat preotul paroh Marius Ciobanu.
Tot astăzi, la Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, începând cu ora 17.00, se va oficia Acatistul Sfântului Apostol Andrei.