Una din victimele accidentului cumplit de la Zosin din urmă cu două săptămâni, a fost trimisă azi dimineaţă la Iaşi. În vârstă de 38 de ani, femeia a fost rănită grav în momentul impactului dintre o Dacia, în care se afla, şi un microbuz plin cu pasageri. În urma impactului devastator o femeie din judeţul Focşani a murit pe loc, iar alţi doi copii au fost răniţi grav. Unul din aceştia a fost imediat transportat la Iaşi, iar femeia de 38 de ani operată de urgenţă la Botoşani. Aceasta a fost diagnosticată cu volet costal, adică toate coastele erau rupte şi apăsau pe plămâni şi cutia toracică, motiv pentru care medicii au decis joi dimineaţă direcţionarea ei către Iaşi.
Din cauza stării în care se afla, aceasta a fost transportată pe calea aerului, medicii solicitând ambulanţa aeriană. Elicopterul SMURD a aterizat pe terenul Unităţii Militare 01189, unde femeia a fost transportată de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). „Pacienta a fost stabilizată şi predată colegilor de la SMURD în vederea transportului pe calea aerului şi transferului la clinica de chirurgie toracică din Iaşi”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani,
Accidentul a avut loc luni pe un drum acoperit cu un strat gros de zăpada, când un autoturism Dacia, în care se aflau o femeie din Focșani și cu doi copii, luați la ocazie, s-a izbit violent de un microbuz plin cu călători, care circulă din sens invers. Impactul a fost fatal pentru femeia luată la ocazie, din păcate.