O altă biserică mai nouă a Botoşanilor este cea cu hramul Sf. Ilie. Biserica originară era din lemn şi ea este menţionată pentru prima dată la 13 mai 1768, în privilegiul de întemeiere dat de mitropolitul Gavril Callimachi breslei blănarilor din Botoşani. Cu acest prilej, membrilor breslei li s-a întărit săvârşirea praznicului pe care ei înşişi l-au ales, „a Sf<â>ntului, slăvitului şi râvnitoriului Prorocu Ilie Thezviteanul, la luna lui iulie, în 20 de zile”. Unul din punctele acestui privilegiu întemeietor de breaslă glăsuieşte: „Pentru câţi bani să vor strânge din milosteniia breslii şi dintr-alte gloabe, să aibă breasla a face cutie osebită întru care să adune acei bani, şi cu o săptămână mai înnaintea praznicului deschizând-o, câţi bani să vor afla să-i dea la trebuinţa bisericii, unde va fi hramul lui Sfeti Ilie, adecă la făclii, la tămâe, la untdelemn şi la alte trebuinţe şi podoabe bisericeşti”.
Se poate ca hramul nou, al Sf. Ilie, să fi fost dat bisericii de lemn cu acest prilej, în privilegiul mitropolitului Callimachi specificându-se că biserica pe care urmau să o aibă în grijă breslaşii era aceea „unde va fi hramul lui Sfeti Ilie”, şi nu unde este acel hram, cum ar fi fost normal să se scrie.
Vechea biserică de lemn, poate reparată şi înzestrată cu odoare de către membrii breslei, nu a fost înlocuită, se pare, cu una de zid decât în deceniul patru al secolului al XIX-lea, când mijloacele financiare au îngăduit-o. Astfel, biserica era şindriluită în 1779, iar în 1801 îi căzuse clopotniţa.
Abia în 1809 se va ridica o nouă clopotniţă, de proporţii monumentale. Pisania, cu data de 1809 iulie 20 (sărbătoarea Sf. Ilie), conţine următoarea însemnare: „Aciastă clopotniţă s-au făcut prin silinţa epitropilor Chiriac staroste, Ştefan Patatu, Gheorghe Paiu, erei Constantin, cu cheltuiala dumnialor şi a toată breasla blănarilor şi altor fraţi ctitori care au făcut ajutor. 1809 iulie 20”.
La 8 aprilie 1837, epitropii bisericii încheie un contract cu nişte calfe de pietrari pentru ridicarea, din temelii, a unei biserici noi, de zid. Trupul bisericii, la mijloc, avea să fie suficient de larg pentru a permite clădirea pe el a unui turn boltit. Lărgimea bisericii trebuia să fie cât cea a Vovideniei, iar boltitura unde stau cântăreţii ca la Uspenia, la fel şi pardoseala. Dacă era nevoie, clopotniţa urma a fi stricată, apoi reconstruită, pentru a se potrivi cu turnul de pe naos. Lucrul urma a se începe a doua zi după Duminica Tomii din următorul an, adică 1838, când salahorii meşterilor urmau a dărâma cât mai repede vechea biserică. Termenul stabilit pentru finalizarea bisericii era de trei ani, iar dacă vor avea „putinţă şi înlesnire de toate” calfele se angajau să gătească biserica în doi ani.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU