În An Centenar, municipalitatea va organiza o manifestare în cadrul căreia va evidenţia contribuţia unor botoşăneni la dezvoltarea oraşului şi promovarea imaginii municipiului Botoşani. Numărul botoşănenilor premiaţi va fi egal cu cel al anilor sărbătoriţi de la Marea Unire din anul 1918.
Primarul Cătălin Flutur a iniţiat un proiect de hotărâre vizând alocarea a 20.000 de lei pentru achiziţionarea a o sută de plachete „Centenarul Marii Uniri”, precum şi organizarea unei ceremonii de decernare a acestor plachete. „Aceste plachete vor conţine un mesaj legat de evenimentul sărbătorit, respectiv un citat al marelui istoric Nicolae Iorga privind actul Unirii şi vor fi înmânate unui număr de 100 de persoane din municipiul Botoşani, persoane reprezentative în domeniul de activitate, respectiv cultură, educaţie, sănătate, sport, civic etc”, se arată în raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre.
Proiectul de hotărâre va fi dezbătut de consilierii municipali în şedinţa din 29 noiembrie.