Condamnare în bloc pentru 12 traficanţi de ţigări, care au fost trimişi în judecată pentru constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări, ori complicitate la contrabandă. Pedepsele primite de cei 12 botoşăneni cumulează 28 de ani de puşcărie, însă dintre aceştia doar unul singur a primit cu executare – Noris Tanasă, care s-a ales cu o condamnare de patru ani de detenţie. În rest, toţi ceilalţi au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, urmând să fie supuşi unor măsuri de supraveghere. Sentinţa a fost pronunţată miercuri de Tribunalul Botoşani, iar potrivit deciziei magistraţilor cei 12 vor trebui să plătească Ministerului de Finanţe suma de 188.936 lei, la care se vor adăuga accesoriile calculate conform Codului fiscal. Totodată, instanţa a dispus şi confiscarea unui Opel Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Gruparea a fost anihilată la începutul lui octombrie 2013, când Noris Tanasă, ajutat de un amic, Daniel Todiriu (n.r. – ambii condamnaţi în trecut pentru aceleaşi fapte) şi de 10 cărăuşi, a încercat să aducă în ţară un nou transport ilegal de ţigări livrat din Republica Moldova, peste râul Prut. Era vorba de nouă colete, care conţineau 18.500 de pachete cu ţigări, ce urmau să fie vândute pe piaţa neagră, doar că poliţiştii de frontieră au primit „pontul” şi au descins pe malul românesc al râului Prut, unde i-au surprins în flagrant. Pentru a-i captura pe toţi, poliţiştii de frontieră au tras atunci nouă focuri de armă. Ulterior, cazul a fost preluat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care i-a trimis în judecată pe toţi cei 12 suspecţi.