Cătălin MORARU
redactor şef
Am relatat zilele trecută despre calvarul depunerii dosarului de pensionare. Oamenii care vor pensie sunt puşi să umble prin toată ţara, pe la firmele pe unde au lucrat, după adeverinţe. Toate adeverinţele pe care vi le puteţi imagina. În ciuda faptului că unele firme s-au desfiinţat, au dispărut, împreună cu arhivele de personal. În ciuda faptului că există cărţi de muncă electronice din 2011, iar cele ne-electronice au fost scanate şi există toate datele. În ciuda faptului că agenţii economici din ţara asta au trimis, lună de lună, camioane de hârtii la inspectoratele teritoriale de muncă şi la pensii. Acţiune care se dovedeşte a fi fost inutilă, pentru că tot contribuabilul trebuie să facă treaba funcţionarilor.
Mi se pare absolut incredibil, iar fenomenul ăsta s-a generalizat în aproape orice domeniu. Orice hârtie necesară unui funcţionar trebuie furnizată de noi, nu de altă instituţie. Direcţia Muncii nu poate trimite actele necesare Casei de Pensii, chiar dacă au clădiri alăturate. Merge viitorul pensionar şi, dacă are noroc, plăteşte o taxă şi găseşte ce se poate, după care umblă pe la diverse firme pentru altele.
Foarte puţine din aceste aberaţii sunt reglementate prin lege, majoritatea sunt ordine de ministru. Dar asta nici nu contează, în România zilelor noastre chiar şi ideea că funcţionarul umflat cu salarii din impozitele contribuabililor ar putea lucra pentru acel contribuabil stârneşte doar un imens hohot de râs.
Şi reacţiile autorităţilor sunt aiuritoare. Prefectul şi subprefectul, ambii oameni din sistem, au dat un fel de explicaţii cum să fentăm legea, cum să dea oamenii Casa de Pensii în judecată şi altele asemenea, nişte şmecherii să ocolim birocraţia, adică. Ocolim birocraţia, dar procesul durează minim un an, timp în care nu ştie nimeni cu ce bani trăieşte viitorul pensionar. Culmea, nu am auzit pe nimeni să sesizeze ministerul de resort de prostiile astea, nici vreun parlamentar pesedist care să încerce să oprească în vreun fel această bătaie de joc. Măcar pe considerentul că vorbim de pensionari, deci, foarte probabil, votanţi PSD.
Deci, în acest moment, dacă vrei pensie, trebuie să te duci la Casa de Pensii cu un purcoi de acte, de pe la toate firmele la care a lucrat, de la toate instituţiile de învăţământ şi din armată. Toate aceste acte sunt deja în posesia instituţiilor statului, mai exact la Direcţia Muncii, unde au fost trimise de angajatori sau în sistemul electronic ce poate fi accesat de casa de pensii. Evident, asta nu contează, tot viitorul pensionar trebuie să facă rost de acte.
În situaţia asta, întrebarea care se pune este ce rost mai are casa de pensii şi toată hârţogăraia făcută de angajator. Casa de Pensii ar trebui desfiinţată, să rămână un ghişeu la care stă un domn cu ochelari şi şapcă din aia cu cozoroc, cu un calculator de mână, care să verifice actele, să aplice formula şi să calculeze pensia solicitantului. Probabil ar merge şi mai repede.
Ne-am lămurit deja că grija pentru contribuabil nu există. Ce face însă contribuabilul? Nimic. Aleargă după acte prin toată ţara, strânge din dinţi, se căciuleşte. Atitudinea aia de ce să facem, mergem înainte, trebuie să ne descurcăm. Începe să fie cvasi-general stilul ăsta pe care eu îl numesc „bucuroşi le-om duce toate”. Nimeni nu protestează, nimeni nu îi întreabă pe funcţionari de ce nu fac ei rost de actele care există deja la ei sau la ITM, că de aia sunt plătiţi, nu există plângeri contra funcţionarilor care cer câte în lună şi în stele doar ca să îşi acopere fundul de hârtii, nu mişcă nimeni în front. Ideea că starea de fapt, de la lege la atitudinea funcţionarilor de la diverse ghişee poate fi schimbată prin acţiunile noastre de cetăţeni, prin pârghiile pe care le avem la dispoziţie, stârneşte doar zâmbete amestecate cu un soi de batjocură.
Am întrebat diverse persoane din sistem sau specialişti din afara lui de ce nu acţionează petenţii cu mijloacele legale, pe care le au la îndemână, pentru a-şi uşura situaţia, pentru că mi se pare inuman ca, după o viaţă de muncă, să fii pus să alergi după hârtii din cauza unor reguli cretine. Răspunsurile au fost toate de genul „dom’le, omul simplu nu ştie să facă aşa ceva”.
Şi atunci vin şi eu şi întreb, omul ăsta simplu, în afară de uitat la televizor şi votat cum votează, mai ştie ceva? Măcar dacă, după alegeri, când are probleme ar merge la cel/cei pe care i-a votat, dar nici asta nu face.
De fapt, atitudinea asta de iobagi, de şerbi care muncesc pe moşia ciocoiului îngroapă România, nu Dragnea şi gaşca lui de bandiţi. Ei doar profită. Timp în care românii se ceartă între ei, ca să nu îşi deranjeze mai-marii. Cum să nu fie uşor să conduci aşa o ţară?