spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTCeremonial militar la Dorohoi cu ocazia Centenarului Marii Uniri

Ceremonial militar la Dorohoi cu ocazia Centenarului Marii Uniri

„De câteva clipe, în bronzul acesta, oricât de modest s-ar înfăţişa, identificăm pe cei 6.412 eroi dorohoieni. Pe aici vom trece zi de zi şi, cât ne va fi dat să trăim, ne vom descoperi smeriţi, rugând pe Dumnezeu să ne facă vrednici de sacrificiul suprem al luptătorilor dorohoieni. Acesta-i simbolul, aceasta-i chemarea, aceasta-i porunca vremii şi a datoriei noastre”. Sunt vorbele pe care le rostea în urmă cu 89 de ani avocatul Gheorghe Gh. Tomaziu, fost primar şi parlamentar dorohoian, în ceremonia de dezvelire a Monumentului “Ostaşul roman în atac” , în 6 iunie 1929. Cu aceleaşi gânduri s-au adunat astăzi, în Piaţa Primăriei, sute de dorohoieni care au participat la ceremoniile religioase şi militare dedicate resfinţirii Monumentului, după o amplă reabilitare. Pe lângă prezenţa plutoanelor de militari de la Garnizoana Botoşani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, la Dorohoi au ajuns şi membrii Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”- Iași.
După ce prefectul Dan Şlincu a primit onorul şi a trecut în revistă militarii, col.(r) Doru Pogoreanu a prezentat o scurtă istorie a Monumentului “Ostaşul roman în atac”, apoi a avut loc o slujbă religioasă de sfinţire a monumentului, oficiată de preoţi dorohoieni şi de preotul militar Ştefan Grădinaru de la Garnizoana Botoşani. Au urmat discursurile primarului municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a prefectului Dan Şlincu, a senatorului Lucian Trufin şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Dorin Birta. “În memoria ostaşilor din fostul judeţ Dorohoi, căzuţi în luptele pentru întregirea neamului din Primul Război Mondial, comunitatea dorohoiană a inaugurat monumentul pe care îl cunoaştem astăzi sub numele “Ostaşul roman în atac”. Acest monument, devenit în decursul anilor o adevărată emblemă a Dorohoiului, a fost supus recent unor lucrări de reabilitare printr-un proiect finanţat prin fonduri guvernamentale prin Programul Național Centenarul Marii Uniri, astfel încât să dăinuiască în timp ca un simbol al respectului nostru faţă de sacrificiul eroilor neamului românesc”, a declarat primarul Dorin Alexandrescu. La rândul său, prefectul judeţului a punctat importanţa momentului. “Mă bucur că în An Centenar acest monument, care a fost și rămâne un simbol al municipiului Dorohoi, ne-a strâns la un loc și putem să-i omagiem pe cei pentru care a fost ridicat. La mai bine de 89 de ani de la dezvelirea sa, Monumentul ,,Ostașul roman în atac” ne vorbește despre trecutul nostru eroic, despre bunicii și străbunicii noștri care au facut istorie aici la Dorohoi, despre patriotism si dragoste de țară. Ne dorim să ne ridicăm la înălţimea speranțelor pe care ei și le-au pus în noi”, a spus Dan Şlincu. Alocuţiunile oficialilor au fost urmate de depunerea de coroane şi jerbe de flori, printre cei care au omagiat în acest fel simbolul municipiului Dorohoi aflându-se şi copii şi tineri. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea militarilor şi cu un scurt recital al fanfarei militare..
.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...