spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăNaționalPonta susţine că Fondul Suveran este neconstituţional

Ponta susţine că Fondul Suveran este neconstituţional

Victor Ponta afirmă că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind aprobarea cadrului legal de înfiinţare a fondurilor suverane de investiţii ridică probleme de constituţionalitate şi adaugă că prin crearea acestor fonduri se are în vedere realizarea mai multor „obiective contrare” intereselor strategice ale României. „Rechizitoriul împotriva celor vinovaţi de constituirea Fondului Suveran de Investiţii (cel mai mare jaf din avuţia României din ultimii 100 de ani) trebuie să înceapă de azi. Azi (n.r. – ieri) vă prezint primele dovezi – documentul oficial prezentat ieri (n.r. – joi), 15 noiembrie, Guvernului de către Ministerul Justiţiei, în care se arată că ordonanţa este neconstituţională. Fac precizarea că Liviu Dragnea nu a semnat nicăieri – este doar un instigator, cei băgaţi în faţă şi care şi-au pus semnătura pe această ordonanţă (din prostie, lăcomie sau laşitate) sunt vinovaţi de subminarea economiei naţionale, trădare, abuz în serviciu şi vor petrece mulţi ani în faţa justiţiei!”, a scris Victor Ponta, ieri, pe pagina sa de Facebook.

El arată că România are companii valoroase construite în 50 de ani – Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Aeroportul Otopeni, Portul Constanţa, Poşta Română, Compania Energetică Oltenia. „Aceste companii valorează peste 25 de miliarde de euro, dacă am vrea să le vindem”, afirmă fostul premier.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
94 %
1.2kmh
96 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...