sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăPulsCum se pot scoate bani frumoşi din gunoi

Cum se pot scoate bani frumoşi din gunoi

Pentru că nea Costică Gunoierul, preşul pus de PSD la cejeu, a semnat un contract cum numai un mare şef o putea face, ăia care operează groapa de gunoi nu primesc frunze. Când a aflat, nea Costică a şi scos păsărica: să facă un consorţiu cu ăia de la apă şi canal, să ia rahatul oraşului de la staţia de epurare şi să-l amestece cu frunze. În acest fel, ştie el, iese garantat în doi-trei ani pământ de flori pe care pot să-l vândă şi să facă bani cu care să majoreze salariile. Prima şarjă de pământ de flori astfel obţinută va fi dăruită înţeleptului preş, dacă o mai fi aşa ceva atunci. În acest fel biroul o să-i mai miroase şi a altceva decât a duhan, damf asemănător cu promisiunile făcute în clampanie de partidul dumisale.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5.6 ° C
10.6 °
5.6 °
74 %
1.2kmh
84 %
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...