spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăNaționalFemeile se vor putea pensiona la 65 de ani, la cerere

Femeile se vor putea pensiona la 65 de ani, la cerere

Guvernul a decis, vineri, ca femeile să se poată pensiona, la cerere, la vârsta de 65 de ani. Hotârârea a ţinut cont de o decizie CCR, care spune că vârsta de pensionare trebuie să fie o opţiune a femeii.

Guvernul a decis, vineri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, ca vârsta de pensionare e femeilor să fie aceaşi cu a bărbatului, în cazurile în care femeile vor să rămână mai mult în câmpul muncii.

Astfel, angajatorii nu mai pot obliga femeile să se pensioneze înainte de de 65 de ani.

„O modificare adusă Legii 53/2003 dă posibilitatea femeilor de a opta, în scris, pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, în acord cu Decizia CCR nr. 387/2018. În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare”, se arată într-un comunicat la Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
15.6 ° C
15.6 °
15 °
61 %
4kmh
20 %
vin
16 °
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...