Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt cinstiţi pe 8 noiembrie, ziua pe care Biserica o dedică îngerilor. Cifra 8 este simbolul vieţii veşnice – iar îngerii aparţin veşniciei. Numele Sfântului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El în limba ebraică, înseamnă cine este ca Dumnezeu?, iar numele Sfântului Arhanghel Gavriil, Gabriel în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu este puterea mea.
Sfântul Arhanghel Mihail este cel care a pus capăt căderii îngerilor răi. El i-a vestit lui Lot pierirea Sodomei şi Gomorei şi, conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.
Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Naşterea Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a Maicii Domnului. El a hrănit-o pe Fecioara Maria în Sfânta Sfintelor şi tot el este cel care a prăvălit piatra de la uşa mormântului Domnului şi a şezut deasupra ei.
Chipurile celor doi Arhangheli sunt pictate pe uşile altarelor bisericeşti. Sfântul Mihail este pictat pe uşa din nord, iar Sfântul Gavriil pe cea din sud.
Sfântul Arhanghel Mihail este zugrăvit ca oştean cu mantie, având în mână o sabie, semnul puterii, dreptăţii şi judecăţii dumnezeieşti. Sfântul Gavriil este pictat diacon şi are în mână o floare de crin alb, ca simbol al purităţii, al bucuriei şi binecuvântării, pentru ca el aduce omenirii vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Slujitorii Bisericii spun că îngerii au menirea de a-i ajuta pe oameni să progreseze în cunoaşterea lui Dumnezeu. Îngerii le sunt credincioşilor ocrotitori şi modele de urmat.
Sfinţii Arhangheli sunt şapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil, însă cei mai cunoscuţi sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Astăzi multe biserici şi comunităţi botoşănene care îi au drept ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil îşi serbează hramul.