Un şofer care a urcat beat la volan a rămas cu maşina în mijlocul drumului, după ce s-a izbit într-o bordură. De beat ce era, şoferul nu a reuşit să sufle în etilotest. Întâmplarea s-a petrecut ieri pe strada Petru Rareş din municipiu, când şoferul turmentat, în vârstă de 55 de ani din Botoşani, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare şi a consumului de alcool, a acroşat bordura trotuarului, ulterior autoturismul oprindu-se pe carosabil. În urma producerii accidentului nu au rezultat victime omeneşti, însă echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a încercat în repetate rânduri testarea alcoolscopică a conducătorului auto, fără rezultat. Într-un final, bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, poliţiştii întocmindu-i şi un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Tot ieri, poliţiştii oraşului Darabani au oprit pentru control pe strada 1 Decembrie din localitate un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani. Întrucât conducătorul auto mirosea a băutură, poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, aparatul indicând o îmbibaţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei şi va fi cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.