Virgil COSMA
jurnalist
Cum intri pe site-ul ANAF te întâmpină un mesaj de reamintire pentru firmele care vând şi prestează către populaţie şi care de anul acesta trebuie să schimbe casele de marcat cu rolă cu cele care au jurnal electronic. „Tu ţi-ai schimbat casa de marcat? Noile aparate de marcat cu jurnal electronic sunt obligatorii pentru toţi operatorii economici prevăzuţi de lege”. Pe urmă, dacă dai clic, eşti direcţionat către site-ul Ministerului Finanţelor, care are o rubrică dedicată noilor case de marcat. Minunat, trebuie să venim cu toţii în secolul XXI, numai că statul a uitat esenţialul: să se doteze cu echipamente şi programe care primească noile sute de mii de raportări lunare.
Privaţii trebuie să se conformeze urgent, sub ameninţarea unor amenzi de 8-10 mii lei. Cu toate acestea, potrivit Ministerului Finanţelor Publice, stadiul implementării la 1 octombrie a aparatelor de marcat noi era următorul: din cei peste 800.000 agenţi economici care trebuie să-şi schimbe casele de marcat, numai 199.010 aparate sunt înregistrate în sistemul informatic al ANAF, dintre care 146.044 cu identificator fiscal atribuit şi doar 97.607 în funcţiune la contribuabili. Adică nici jumătate din cele înregistrate, iar în total puţin peste 10%. Dacă nu aş şti că acelea care sunt în funcţiune nu au nici ce şi nici cui raporta, aş spune că asistăm la o veritabilă grevă fiscală. Numai că nu este aşa, fiindcă situaţia nu se datorează celor care nu şi-au schimbat încă dispozitivele respective, ci însuşi guvernului.
Nu vreau să se înţeleagă că aş fi împotriva noilor instrumente pentru evidenţierea încasărilor şi nici pentru încurajarea evaziunii fiscale, dar nu pot să nu constat că acţiunea iresponsabilă a MFP tocmai asta face. Loveşte fără milă în sutele de mii de mici întreprinzători, care trăiesc împreună cu familiile lor numai din aceste afaceri şi stârneşte, fără îndoială, un nou val de evaziune. Fie voită, fie involuntară. La cât credeţi că se ridică „imensul” câştig al unei familii care ţine un chioşc, o tarabă, o mică firmă de confecţii de orice fel, fie ele şi metalice, un bar sau orice altă afacere cu 1-2 până la 30-40 angajaţi? La atât de puţin încât să-i pui pe acţionari să achiziţioneze degeaba unul sau mai multe aparate care costă între 1.000 şi 4.000 lei este chiar o lovitură. Unde mai pui că vechiul aparat făcea exact acelaşi lucru şi că raportările ajungeau în aceeaşi formă (tot electronic, întocmită de contabili) tot la ANAF. Păi şi nu puteau fi adaptate nişte dispozitive de transmitere electronică la vechile aparate? Ba da, puteau, numai că ele costă cât un aparat nou. Asta da afacere! Oare a cui o fi? Iată o întrebare la care răspunsul merită să fie căutat.
Fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, spune pe şleau că este o afacere „nesimţită” a unora din PSD, monopolişti de pe piaţă, promovaţi mediatic de finanţiştii din guvern şi atent „selectaţi” astăzi de ANAF şi ministrul Teodorovici. N-o fi el cel mai autorizat să vorbească, fiindcă nici cu performanţele domniei sale nu ne-am prea mândrit, dar când o spune unul care a trecut pe acolo şi ştie despre ce este vorba, parcă devii mai atent. Un lucru este cert, la actuala infrastructură IT a MFP şi cea pe care o va avea în următorii doi-trei ani, dotarea cu noile case de marcat nu contribuie cu absolut nimic la reducerea evaziunii fiscale. Cei care nu înregistrau fiscal marfa recepţionată şi apoi vândută nu o vor face nici de acum înainte, din punct de vedere al statului român ei nu există. Cei călăriţi cu controale, avertismente severe, amenzi şi executări vor fi tot sărmanii care se chinuiau şi până acum să ţină raportările cât de cât la zi şi cât mai corecte. Nu uităm că România are cea mai slabă încasare a TVA din întreaga UE şi că statul nostru pare de-a dreptul neputincios când este vorba să încaseze ceea ce a stabilit prin lege. Felul amatoristic şi vădit oneros în care este implementat noul sistem numai la îmbunătăţirea acestui scor nu ajută, ba dimpotrivă.
Un scurt istoric al măsurii impuse de ANAF: în 2014, MFP a introdus obligativitatea înlocuirii treptate a caselor de marcat cu rolă jurnal cu aparatele de marcat cu jurnal electronic (AMEF). În noiembrie 2015, se instituie obligaţia pentru agenţii economici care încasează integral sau parţial, cu numerar sau cărţi de credit/debit, contravaloarea bunurilor şi serviciilor livrate către populaţie, de a utiliza AMEF. La sfârşitul lunii august 2017, guvernul stabileşte calendarul noilor termene obligatorii de introducere a AMEF, amânate de mai multe ori. Abia în noiembrie 2017 se modifică şi completează normele metodologice prin care se definesc operaţiunile pentru care agenţii economici trebuie sa utilizeze AMEF. Una peste alta patru ani, în care statul a bâjbâit, morfolit şi făcut praf o măsură simplă, pentru care nu avea de făcut decât să urmeze paşii indicaţi de specialişti. Care specialişti? Fiindcă, în timp ce noi suntem ocupaţi cu referendumuri inutile, cu veşti despre hoţii care huzuresc pe plaje exotice, cu valize cu documente sustrase şi ajunse miraculos drept în presă, tot felul de politruci, spoiţi ca economişti, ne dau lecţii televizate despre o economie pe care nu o înţeleg şi pentru care singurul ei rost este să le aducă profituri personale cât mai mari şi cât mai rapide.