Dacă e să citim definiţia din DEX a cuvântului „siluetă”, constatăm că acesta se referă, printre altele, la „o imagine, o înfăţişare reală (şi oarecum neclară în amănuntele ei) a unei fiinţe, a unui lucru etc., de obicei proiectate, ca o umbră, pe un fond mai luminos”. O altă definiţie, arată că silueta este „desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuş, sau decupat din hârtie, pânză etc., reprezentând contururile unei fiinţe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare”. Este greu de imaginat o legătură între acest termen şi un ministru francez de finanţe din secolul al XVIII-lea, dar totuşi legătura există!
Étienne de Silhouette, născut la 5 iulie 1709, La Limoges şi mort la 20 ianuarie 1767, a fost un filosof iluminist, al cărui nume ar fi rămas la fel de obscur precum i-a fost existenţa, dacă nu s-ar fi întâmplat ceva care a făcut ca numele său să devină substantiv comun, foarte folosit astăzi, mai ales de către doamne şi domnişoare.
Graţie susţinerii personale a celebrei Madame de Pompadour, amanta oficială a regelui Ludovic al XV-lea, Silhouette a fost numit, la 4 martie 1759, chiar de către rege, „controlor general al finanţelor statului”, adică ministru de finanţe. Iniţial a fost primit cu o încredere oarbă, mai ales datorită susţinerii puternice de care se bucura, dar şi pentru că publicase un studiu privind sistemul financiar al Angliei, studiu care s-a bucurat de un anume răsunet în epocă. Primele sale măsuri l-au făcut impopular, mai ales în rândurile privilegiaţilor din Franţa, o pătură relativ mică, dar care deţinea controlul absolut al economiei. Măsurile sale drastice, care urmăreau reducerea pensiilor regale, de care se bucurau marii nobili, curmarea unor abuzuri, impozitarea domeniilor nobiliare i-au atras un val de critici din partea celor bogaţi, dar şi simpatia oamenilor de rând. Chiar marele filosof Voltaire, care iniţial îl acoperise de elogii, se va delimita repede de el.
Franţa este împânzită cu mii de desene şi numeroase glume ce îl ridiculizau pe nefericitul ministru, care elimina o criză financiară pentru a o înlocui cu alta. Dintre măsurile sale, care astăzi ar stârni râsul, o amintim pe cea referitoare la interdicţia nobililor de a avea buzunar la pantalonii scurţi bufanţi ce erau atunci la modă, pe care francezii îi numeau „cullote” (de aici provine termenul de chilot în limba română) şi care erau apanajul nobilimii. Ca o aluzie la sacrificiile cerute de la nobili, numele lui devine sinonim cu o figură redusă la cea mai simplă formă, fiind dat unor articole de îmbrăcăminte făcute cu zgârcenie, din materiale simple. Tot ceea ce era sărăcăcios, simplu, meschin, era „à la Silhouette”, adică aşa cum îi plăcea domnului Silhouette. Au fost numite „à la Silhouette” şi portretele realizate în umbră chinezească, foarte la modă în epocă, trasate şi apoi decupate după linia feţei. El însuşi era pasionat de această tehnică de portret, obişnuind să-i aşeze pe invitaţii săi lângă un ecran de pergament, luminându-i cu o lampă creaţie proprie şi conturându-le apoi umbra. Aceste desene obţinute au fost numite de către public „des silhouettes” (nişte siluete).
În 1835, Academia franceză admite cuvântul silhouette, ca substantiv propriu, în dicţionarul limbii franceze. Cât despre personajul real, încercarea sa de a reduce bugetul curţii regale i-a fost fatal. Este înlocuit din funcţie, la 21 noiembrie 1759 şi se retrage la un castel al său, găsind refugiu în faţa dispreţului şi sarcasmului general în devotamentul religios.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
