O afacere cu terenuri derulată în judeţ, dar cu iz de escrocherie, în care un cetăţean italian a fost prejudiciat cu sute de mii de lei, s-a terminat săptămâna trecută într-un mod pur mioritic. Trimisă în judecată pentru înşelăciune, botoşăneanca Lăcrămioara Florentina V., în vârstă de 42 de ani, a scăpat fără să mai răspundă penal, întrucât de la comiterea faptelor şi până la sentinţa definitivă dispusă de Curtea de Apel Suceava a intervenit prescripţia răspunderii penale. În schimb, femeia a fost obligată la plata unor daune în valoare de peste 200.000 de lei.
Poveste începută în urmă cu 10 ani
Povestea în sine a început în urmă cu mai bine de un deceniu când un cetăţean italian, Achille Perrini, în vârstă de aproape 70 de ani, medic de familie în Peninsulă, l-a cunoscut pe un botoşănean, care i-a recomandat să-şi investească banii într-o afacere în România, mai exact să cumpere terenuri agricole. Afacerea urma să se desfăşoare prin intermediul surorii botoşăneanului, Lăcrămioara Florentina V.. Zis şi făcut. A fost înfiinţată o societate comercială cu sediul în judeţul Botoşani, Perrini Land Invest SRL, iar femeia a fost împuternicită să negocieze şi să efectueze achiziţii de terenuri în numele societăţii.
Ce a urmat a întrecut orice închipuire.
Proprietari duşi la notar cu microbuzul
Terenurile au început să fie achiziţionate prin tot felul de filiere, uneori proprietarii de pământ fiind chemaţi la întâlniri cu „investitorii” chiar de angajaţii unor primării. Oamenii erau chemaţi să discute, iar cei care erau de acord să-şi vândă pământurile erau duşi mai apoi la Botoşani, la un birou notarial, unde se încheiau contractele şi unde vânzătorii îşi primeau banii. Au existat situaţii când, din cauza numărului destul de mare al celor dispuşi să vândă, oamenii au fost duşi la notariat cu microbuzul. Aşa se face că hârtiile se semnau la foc automat, iar când se vedeau cu banii în mână, cei mai mulţi nici nu se mai uitau ce scria în contract.
Majoritatea persoane în vârstă, cu probleme de vedere şi cu un grad redus de instrucţie, au citit fugitiv sau nu au citit contractul înainte de a-l semna, indiferent de situaţie, făcând menţiunea pe contract „Am citit”. Cei mai vigilenţi au fost atenţi doar la suprafaţa de teren care făcea obiectul vânzării, ca nu cumva dintr-o eroare să se consemneze altă suprafaţă de teren decât cea pe care doreau s-o înstrăineze. Şi cum preţul primit era cel oferit anterior, vânzătorii nu au avut nici o suspiciune că în contracte s-a consemnat un alt preţ, acesta fiind şi motivul pentru care nu au semnalat notarului vreo neregulă la momentul semnării contractelor.
Sute de terenuri cumpărate
În perioada iulie 2007 – septembrie 2008, în numele firmei italiene au fost încheiate 342 de contracte de vânzare-cumpărare terenuri prin intermediul botoşănencei, pe raza localităţilor Corlăteni, Cordăreni, Vorniceni, Brăeşti, Dimăcheni, Ungureni, Hilişeu – Horia, Şendriceni, Văculeşti şi Ştiubieni, în valoare totală de 751.271 de lei. Însă, după numai un an avea să iasă la iveală grozăvia.
În cel puţin 138 de contracte de vânzare cumpărare s-au consemnat preţuri mai mari decât cele primite de vânzători. Altfel spus, firma italianului ar fi fost prejudiciată cu sume importante de bani. De altfel, în momentul în care a aflat cum stau lucrurile, medicul italian a început să facă plângeri şi la poliţie, şi la parchet.
Anchetele au început în 2008 şi s-au derulat pe mai multe fronturi, inclusiv la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Asta pentru că au planat suspiciuni inclusiv asupra activităţii notarilor publici unde s-au încheiat contractele. Alte aspecte au fost anchetate la Dorohoi, însă dosarul cel mare a fost supravegheat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Ancheta a durat şase ani
Investigaţiile au fost însă extrem de laborioase întrucât poliţiştii de la Investigarea Fraudelor au ţinut să-i interogheze pe toţi semnatarii contractelor – cu cine s-au întâlnit, cum au fost negociate sumele de bani, unde au semnat contractele, etc. Abia atunci mulţi dintre vânzători au aflat cu stupoare că în contracte se menţionaseră sume mai mari, uneori fiind vorba chiar de dublul tranzacţiei. Din acest motiv, ancheta s-a finalizat abia în şase ani, adică în vara lui 2014, când Lăcrămioara Florentina V. a fost trimisă în judecată pentru înşelăciune, procurorii stabilind prejudiciul la 206.139 de lei.
A urmat procesul care risca să se întindă şi el, mai ales că o parte dintre semnatarii contractelor de vânzare-cumpărare răposaseră deja. Prin urmare, instanţa a decis ca doar o parte dintre martori să fie reaudiaţi. Chiar şi aşa prima sentinţă a venit abia în decembrie 2017, când botoşăneanca a fost condamnată la patru ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi la plata unor daune materiale către firma Perrini Land Invest în sumă de 204.663 lei. În plus, Lăcrămioara Florentina V. fusese obligată să achite şi cheltuielile judiciare care se apropie de 4.000 de lei. Per total, era vorba de peste 40.000 de euro. Dar sentinţa nu a rămas definitivă, ci a urmat apelul. Astfel, dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Suceava, care a dat verdictul vinerea trecută.
Altfel spus, botoşăneanca a scăpat basma curată din toată aceste poveste penală, dar va trebui să plătească daunele stabilite de instanţă.