George LAZĂR
director
În fotbal, echipa aflată pe ultimul loc în clasament este botezată lanternă. În clasamentul Uniunii, România îşi dispută cu Bulgaria acest loc neonorant. Suntem codaşi la productivitatea muncii, la nivelul de salarizare sau asistenţă medicală, dar fruntaşi la accidente auto, la morţi infantile sau îmbolnăviri intraspitaliceşti. Lucruri perfect adevărate. Pentru multe dintre ele, Uniunea din care facem parte se pregăteşte să ne amendeze.
Uniunea Europeană a deschis mai multe dosare pentru a declanşa proceduri de „infringement”, adică de încălcare a tratatelor pe care ţara noastră şi le-a asumat în urmă cu peste unsprezece ani, când a aderat la blocul comunitar. O mare problemă este faptul că, nici după atâta vreme şi mai multe amânări, ţara noastră nu a reuşit să colecteze selectiv deşeurile aruncate de populaţie şi preferă metoda barbară de a le îngropa pur şi simplu. Alte ţări, cum ar fi Germania, reciclează cea mai mare parte şi ard restul, căldura astfel obţinută fiind folosită la producerea în cogenerare a apei calde şi electricităţii. Totul sună foarte ecologic, numai că Germania produce de aproape trei ori mai mult deşeu municipal pe cap de locuitor decât un român, aflându-se totuşi în urma campioanei Europei, anume Danemarca, unde un locuitor aruncă aproape 800 kilograme de deşeuri pe an, de circa patru ori mai mult decât la noi. Cel puţin zece sunt ţările care îngroapă mai mult deşeu municipal decât noi, iar la reciclat, doar noi şi ciprioţii (care produc de trei ori mai mult deşeu) suntem codaşii Uniunii.
Poluarea aerului este un alt caz de infringement invocat de UE. Orice copil ştie că gazele cu efect de seră sau nocive au efecte evidente asupra sănătăţii şi climei, iar principalii responsabili suntem chiar noi, oamenii. În clasamentul Uniunii, ţara noastră ocupă locul zece. Poate părea rezonabil, numai că Germania poluează de opt ori mai mult, iar Anglia de şase ori. Cu un loc înaintea noastră sunt belgienii, numai că populaţia acestei ţări este de aproape două ori mai mică decât a României, iar exemplele pot continua. Dacă vom compara gazele cu efect de seră produse într-un stat, pe cap de locuitor, vom constata cu surprindere cu România se află pe ultimele trei locuri din Uniunea Europeană, în vreme ce Regatul Unit este campionul poluării.
Da, în principiu este corect să reciclăm deşeurile şi să poluăm cât mai puţin, numai că de această dată, aşa cum arată cifrele de mai sus, obţinute de la Eurostat, nu suntem noi oaia neagră.
Doar aceste două exemple, gunoiul şi poluarea, reprezintă modul ipocrit în care Uniunea îşi tratează membrii. Nu trebuie să uităm că românii, ca mai toţi cei din est, au adus masiv turisme din occident, în special din Germania, care acum ne spune că sunt prea poluante şi trebuie să le aruncăm.
Dar ca să poţi polua sau recicla deşeuri, trebuie să le produci. Ca să le produci, trebuie să consumi. Iar ca să consumi, ei bine, trebuie să ai bani, iar aici Uniunea nu a declanşat nici o procedură de infringement şi nici nu ne-a subvenţionat, prin vreun program, proiect sau ce-o fi, salariile în aşa fel încât un muncitor român să câştige măcar cât unul italian dacă nu cât un neamţ. Nici în condiţiile de aderare nu s-a făcut vreo referire la salariile românilor, iar acolo Uniunea ar fi putut interveni, plătind, spre exemplu, pentru fiecare nou loc de muncă, diferenţa între ce ar fi putut oferi patronul român şi media salariului european. În acest fel nu s-ar fi ajuns la dezmăţul cu lefurile bugetarilor care concurează neloial mediul privat. În ipoteza că UE ar fi intervenit, toate veniturile salariale, de stat sau private, ar fi crescut armonios, până la nivelul celor ale lucrătorilor din occident.
Dar, după cum bine ştim, acest lucru nu s-a petrecut. Ipocrizia marilor state în jurul cărora s-a format Uniunea Europeană nu s-a oprit nici după ce ne-au transformat ţara în piaţă de desfacere şi sursă de materii prime. Un principiu numit fundamental al Uniunii este libera circulaţie a capitalului şi a forţei de muncă. Sună frumos, numai că în practică circulaţia are loc într-un singur sens, adică forţa de muncă merge numai către vest, aducându-le prosperitate, crescându-le puterea economică, garnisindu-le bugetele de pensii, iar capitalul circulă doar înspre est, cu aceleaşi efecte, luând şi de ce a mai rămas, după cel mai clasic stil neocolonialist, îmbrobodit în reguli sforăitoare şi principii fundamentale.
După cum a fost mult prea devreme când am intrat, acum este mult prea târziu să ieşim din Uniunea Europeană. Dintr-o ţară cândva prosperă, dominată de un dictator şi acoliţii lui, am ajuns o ţară spoliată şi decimată ca după o epidemie cumplită de cel puţin două generaţii, călărită de o şleahtă de aşa zis politicieni, în fapt indivizi rapace şi lipsiţi de scrupule, total aservită occidentului.
Nici măcar banii primiţi de la UE, cei pe care nu reuşim să-i „absorbim” şi care, cică, ar fi mai mulţi decât cei pe care-i dăm, nu se pot trece la binefacerile aderării, dacă socotim sumele imense cheltuite cu formarea şi educarea celor care au plecat să lucreze în statele prospere, iar dacă adunăm valoarea resurselor ţării, vândute pe nimic tot lor, sumele atât de greu primite par mărunţiş.
Se prea poate să fie de un oarecare folos poziţia Uniunii în chestiunea justiţiei, dar şi aici rezultatul este îndoielnic, câtă vreme o bandă de gangsteri taie şi spânzură după bunul plac.
Nu, este vremea unei schimbări profunde. Uniunea Europeană trebuie să renunţe urgent la rolul de mironosiţă şi să-şi asume pe faţă conducerea României de la Bruxelles, pentru că atâta vreme cât e condusă de la Bucureşti, s-a văzut ce-a ieşit. Noi nu ştim să accesăm fondurile europene, suntem codaşi la „absorbţie” şi e firesc să fie aşa câtă vreme instituţiile care ar trebui să se ocupe de asta sunt căpuşate de cumetri şi habarnişti piloşi. Dacă tot vrea să dea, atunci Uniunea să ne construiască autostrăzile, măcar pe cele din planul paneuropean, şi spitalele şi gropile de gunoi, ea se ne reformeze sistemul de învăţământ, ea să ne stabilească numărul de funcţionari, sistemul de pensii şi salarii. Ei, experţii de la Bruxelles, să vină să ne înveţe într-un târziu democraţia şi să organizeze în locul nostru licitaţii corecte, pentru că ei ştiu foarte bine că ţara ne este cuprinsă de cancerul profitorilor, incompetenţei şi nesimţirii. Şi, după toate astea, poate că o să semănăm şi noi, măcar puţin, cu o ţară europeană normală.
Pentru că dacă tot au luat ce au vrut, a sosit vremea să mai dea şi ceva înapoi.
