Cătălin MORARU
redactor şef
După votarea de către PSD (încă) a unei legi proaste, Liviu Dragnea discuta cu ziariştii pe holul parlamentului. Unuia dintre ei, mai stăruitor, care tot punea întrebări despre situaţii când legea este inaplicabilă, Dragnea i-a răspuns: „Vreţi să discutăm pe textul legii? Intraţi în parlament”. A vorbit gura fără el, dar sfatul este cel mai bun pe care l-am auzit de la şeful PSD. Pentru că rezolvarea asta este. Mai mulţi români normali, inteligenţi şi buni specialişti trebuie să intre în politică. Repede.
Nu degeaba pesediştii sunt extrem de deranjaţi de iniţiative civice sau politice de genul #fără penali în funcţii publice sau „oameni noi în politică”. Cu politicienii pe stil vechi, care ţin România în întuneric de 30 de ani sunt învăţaţi, ştiu cum să se bată cu ei. În esenţă, câştigă cei care mituiesc mai tare un electorat sărac şi ţinut în neştiinţă. Cu oameni energici şi instruiţi, buni specialişti în domeniile lor, care nu au nevoie de şpagă sau pomană, nu se înţeleg deloc, însă.
Nimeni nu intră în politică decât pentru binele propriu, asta e o axiomă în politica românească. Şi, chiar dacă vorbim de axiome, asta trebuie schimbată, dacă vrem să mai avem vreun viitor. Nu mai e aşa de greu, funcţiile publice sunt plătite foarte bine acum, se poate face treabă pentru comunitate (sau pentru ţară) şi poţi trăi decent din leafă, fără nici o problemă, nu mai sunt necesare cine ştie ce sacrificii. Sau şpăgi.
Iar oamenii ăştia din politică, pe care îi înjurăm în gura mare toată ziua, au un merit, totuşi. Şi anume că au intrat în politică. Unde sunt înjuraţi, le este judecat orice gest şi orice vorbă analizată, pentru că românilor le cam pute orice, aşa e naţia. Trebuie tupeu pentru a fi politician, chiar dacă mulţi dintre ei dau impresia că nu le pasă de ce zice lumea. Le pasă – ca ziarist vă pot spune sigur asta – indiferent cât de deştepţi, proşti sau hoţi sunt.
Dacă vrem să nu mai avem numai filme mute cu premierul Dăncilă pe pagina de net a guvernului, să nu mai avem invazie de proşti şi de non-valori la toate nivelele de decizie, trebuie să urmăm sfatul lui Dragnea. Şi să îi înlocuim pe respectivii.
Pentru că vorbim de o clasă politică ce a ţinut România în întuneric în ultimii 30 de ani. Săraci, fără spitale, fără drumuri şi, mai ales, fără un sistem de învățământ cât de cât modern suntem mult mai uşor de manevrat şi manipulat. Cei care mai au cine ştie ce aşteptări, îmi pare rău pentru ei, dar şansele sunt minime. Au fost şi politicieni care au încercat una-alta, dar i-au ejectat imediat afară din sistem, ca pe nişte măsele cariate.
Problema cu care ne confruntăm e că schimbarea asta e ceva ce trebuie să se întâmple repede. Prea mulţi oameni nu mai înţeleg ce li se întâmplă, democraţia devine complicată şi simt nevoia de un stăpân, care să le spună ce să facă. Nu ştiu de ce, probabil frica de cunoştinţe noi, de tehnologiile noi, avalanşa de activităţi care presupun un mecanism democratic corect îi fac pe mulţi să simtă nevoia unei vieţi mai simple, cu reguli puţine şi limpezi.
O fi un complot rusesc demolarea democraţiilor din Europa, dar parcă prea se întinde în toată lumea asta. Avem deja în club Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Turcia. Noi, românii, spre aşa ceva ne îndreptăm, bulgarii încep şi ei să tuşească. Asta pe lângă membrii conscraţi ca Rusia şi China, ţările arabe, Coreea de Nord. Mai nou, în Brazilia, a ieşit preşedinte un domn care are în planul de guvernare că ţara trebuie să devină dictatură. Ales democratic, deci. E drept, înainte de el a fost o doamnă cam socialistă, condamnată pentru mită. La vecinii din Venezuela, cum iese lumea în stradă, autocratul de acolo mai măreşte salariul minim (parcă am mai auzit undeva metoda asta). Şi, dacă mă întrebaţi pe mine, nici America nu se simte prea bine, unde, mai nou, Trump spune că presa e inamicul statului şi că evreii nu ar muri dacă şi-ar păzi cu mitraliere sinagogile.
Libertatea începe să devină o pasăre rară în lume. Iar România e plină de oameni deştepţi şi cu bun simţ, care ar trebui să se înscrie în partide dacă mai vrem să prindem trenul ăsta pe care scrie democraţie. Nu contează în ce partid sau a ce miroase partidul ăla. Cloaca asta politică e aşa pentru că noi am permis asta. Am stat şi ne-am uitat, de pe tuşă.
Prea mulţi oameni cu care vorbesc îmi spun că se simt neputincioşi. Culmea, cei care îşi conştientizează cel mai tare neputinţa sunt cei care ar putea să facă cel mai mult pentru schimbarea stării de fapt. Ar putea reuşi sau nu. Ar putea fi admiraţi sau blamaţi. Dar sunt datori să încerce.
