La festivitatea găzduită astăzi de sala de şedinţe a Consiliului Municipal Botoşani în onoarea medicului Doina Hrehoreţ, Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani a participat şi botoşăneanul Dumitru Gheorghiu, stabilit de mai mulţi ani în Târgu Mureş, oraş unde a lucrat ca specialist DNA. Acesta a fost operat în urmă cu opt ani de către Doina Hrehoreţ. „E o mare onoare şi fericire în acelaşi timp să particip la acest formidabil eveniment iniţiat de domnul Mihai Ştefan, căruia îi mulţumesc din suflet şi cu aprobarea dumneavoastră, a consilierilor şi a prietenului meu bun, Cătălin Flutur. Vreau să spun că, într-adevăr, am căpătat o nouă viață prin măiestria și voința lui Dumnezeu și prin mâinile măiestre ale acestei minunate doamne doctor, Doina Hrehoreț. Am făcut un film pe care l-am pus pe Youtube și care se numește Îngeri la Fundeni. Pentru că echipa domnului profesor Irinel Popescu, mâna dreaptă a domnului, doamna doctor Doina Hrehoreț, sunt îngeri, îngeri care ne-au redat viața și speranța familiilor noastre”, a declarat Dumitru Gheorghiu. Acesta le-a mulţumit şi părinţilor Doinei Hrehoreţ şi i-a întrebat cum au reuşit să dea cadou acestei ţări „o doamnă atât de minunată, atât de pricepută şi cu un suflet atât de bun şi, mai ales şi nu în ultimul rând, atât de frumoasă”.
Dumitru Gheorghiu a avut un mesaj şi pentru aleşii locali.
„Rog consilierii locali și pe domnul primar, ca după ce plecăm, să nu uite că suntem mulți care am plecat din Botoșani, dar inima şi sufletul sunt aici şi vă urmărim de acolo de unde suntem și sperăm să punem toți umărul pentru bunăstarea acestui oraș”, a concluzionat acesta.