spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăSportAntrenor botoşănean, în staff-ul lotului olimpic de canotaj

Antrenor botoşănean, în staff-ul lotului olimpic de canotaj

O performanţă deosebită pentru un antrenor botoşănean. Este vorba de Iulia Bulie, care a fost cooptată în staff-ul lotului olimpic de canotaj coordonat de italianul Antonio Colamonici.

La finalul Campionatului Mondial de la Plovdiv din acest an, unde rezultatele în întrecerea feminină nu au fost tocmai cele aşteptate de o ţară întreagă, antrenorul Mircea Roman a spus stop şi a decis să iasă la pensie. Imediat, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a decis ca tehnicianul care a revigorat lotul masculin, italianul Antonio Colamonici, să-l preia şi pe cel feminin în vederea pregătirii Jocurilor Olimpice de la Tokyo. După o scurtă vacanţă, acesta s-a întors în România şi şi-a conturat staff-ul tehnic. El i-a păstrat pe antrenorii cu care a lucrat Mircea Roman, dar a cooptat-o şi pe botoşăneanca Iulia Bulie, care lucra la loturile naţionale cu junioarele, care în ultimii doi ani au avut o evoluţie de excepţie. „Îi mulţumesc domnului Antonio Colamonici că s-a gândit la mine. Eu mi-am făcut treaba oriunde am activat şi mi-o voi face şi aici cum pot mai bine. Cred că vom reuşi să facem rezultatele la care toată lumea se aşteaptă”, a declarat Iulia Bulie.

La sfârşitul săptămânii trecute, Antonio Colamonici a convocat o şedinţă tehnică la care au participat toţi antrenorii lotului olimpic de canotaj. El le-a împărţit responsabilităţile, astfel că foştii secunzi ai lui Mircea Roman se vor ocupa de lotul de seniori, iar Iulia Bulie de cel de tineret. Ambele loturi se vor antrena împreună, tehnicianul italian fiind recunoscut pentru şansele pe care le dă tinerilor. „Cu această strategie a reuşit la lotul masculin, aşa că nu văd de ce nu ar fi o strategie bună. Toate fetele de la tineret pot face repede pasul la lotul mare, dacă dovedesc că sunt mai valoroase. Până în primăvară, când vom participa din nou la concursuri, vom şti cum stăm”, a declarat antrenorul botoşănean.

În ciuda promovării în staff-ul lotului naţional, Iulia Bulie rămâne şi antrenoare la CS Botoşani. „De la Botoşani nu plec decât atunci când voi ieşi la pensie. Rămân fidelă clubului, indiferent de funcţia pe care o voi ocupa la loturile naţionale”, a conchis Iulia Bulie.

În lotul olimpic de fete sunt şi botoşănencele Viviana Bejenariu, Mădălina Hegheş şi Tabita Maftei, iar în cel de tineret Alina Baleţchi şi Amalia Bucu, ambele descoperite şi formate de soţii Iulia şi George Bulie.

La lotul masculin de seniori sunt doi sportivi botoşăneni Ciprian Huc şi Mugurel Semciuc, iar la tineret unul – Dorin Simion.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...