Fostul procuror militar Dan Voinea va fi anchetat de nou-înfiinţata Secţie pentru investigarea magistraţilor pentru cum s-a desfăşurat procesul şi execuţia cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, în decembrie 1989, anunţă Newsweek România.
Jurnaliştii de la Newsweek România citează declaraţia şefului Parchetului Militar, generalul Gheorghe Cosneanu, potrivit căruia nou-înfiinţata Secţie pentru investigarea magistraţilor a cerut dosarele în care sunt implicaţi magistraţi militari. „Sunt 20-25 de dosare per întreg sistemul. Dosarul Braşov (n.r. – Braşov ’87) va merge pentru că sunt parte a cercetării doi judecători care au dat soluţia şi încă trăiesc”, a declarat Cosneanu.
Cât despre procesul soţilor Ceauşescu, în care a fost implicat şi procurorul Dan Voinea, şeful Parchetului Militar spune că dosarul a fost clasat pentru că s-ar fi prescris faptele, dar că o organizaţie nonguvernamentală din Arad a atacat soluţia, iar ICCJ a dat dreptate Gong-ului.
Dan Voinea, fost procuror şef al Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă ICCJ, a lucrat de-a lungul timpului şi la dosarele „Revoluţiei” şi „Mineriadei 13-15 iunie 1990”. În primul dosar, în luna aprilie 2018, a început urmărirea penală împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu. În al doilea, fostul şef al PSD şi al statului a fost trimis în judecată, alături de ex-premierul Petre Roman şi Miron Cozma.