sâmbătă, mai 10, 2025
AcasăNaționalNoul ministru al Cercetării nu crede că omul se trage din maimuţă

Noul ministru al Cercetării nu crede că omul se trage din maimuţă

Nicolae Hurduc, propunerea PSD pentru Ministerul Cercetării şi Inovării, afirma, în urmă cu o lună, că nu este un adept al teoriei evoluţioniste şi că nu crede că omul se trage din maimuţă. În schimb, Nicolae Hurduc, profesor universitar, spune că preferă „o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am venit din viitor”. „Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o maşinărie atât de complexă, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor”, a declarat Nicolae Hurduc într-un interviu pentru „Ziarul de Iaşi”.

„Există evoluţie, desigur, există capacitate de adaptare, dar eu nu cred că omul a apărut prin modificarea anumitor specii. Iar mai mult decât atât, eu nu văd un conflict între religie şi ştiinţă. Pentru că, de fapt, religia reprezintă un ansamblu de reguli, de comportamente până la urma urmelor, care sunt prezente în toate religiile în forme uşor diferite, dar esenţa lor nu diferă foarte mult, iar dacă respectăm acest set de reguli nu avem nimic de pierdut. Eu nu văd un conflict real. Întotdeauna va rămâne o zonă de mister, iar omul trebuie să fie capabil să vadă limitele sale. Trebuie să înţelegem faptul că nu vom putea pricepe anumite lucruri pentru care nu suntem programaţi, întorcându-ne la programare”, declara el luna trecută.

Profesorul universitar Nicolae Hurduc a fost propus ministru al Cercetării, a anunţat ieri premierul Viorica Dăncilă. Postul a rămas vacant după ce ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, şi-a anunţat demisia, în 31 august.

Ulterior, postul a fost deţinut ca interimar de către vicepremierul Viorel Ştefan, începând din data de 12 septembrie, interimatul expirând în 45 de zile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
15.6 ° C
16.1 °
15.5 °
59 %
6.4kmh
65 %
S
16 °
D
9 °
lun
13 °
mar
14 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...