joi, decembrie 5, 2024
HomeLocal BTPlimbare cu o maşină furată oprită cu un dosar penal

Plimbare cu o maşină furată oprită cu un dosar penal

Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Blândeşti a furat o maşină şi a plecat să se plimbe cu ea, dar a fost prins de poliţişti. Întâmplarea s-a petrecut ieri, când tânărul a furat cheile maşinii de la un consătean, după care a plecat la drum cu autoturismul. A reuşit să ajungă până în comuna Gorbăneşti, unde a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei Rurale nr. 1 Botoșani. Când i-au cerut documentele, poliţiştii au descoperit că tânărul nu deține permis de conducere. Totodată, anchetatorii au stabilit că falsul şofer furase cheile maşinii, aventurierul declarând cu nonşalanţă în faţa agenţilor că nu a vrut altceva decât să se plimbe cu maşina. Acuzat de conducere fără permis de conducere și furt în scop de folosință, tânărul s-a ales cu un dosar penal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0 °
97 %
1.3kmh
100 %
joi
2 °
vin
3 °
sâm
6 °
Dum
11 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când au văzut rezultatele, pesediștii au uitat să se bucure, dar și-au amintit când au văzut ziariștii.

EDITORIAL

Nu am niciun dubiu că locul unde se pot vedea cei mai încruntați, îngândurați și supărați botoșăneni este de departe Piața Centrală. Nici la...

EPIGRAMA ZILEI

Popor mințit, popor sărac, De bine, cum să ai tu parte, Când facultatea-i fără bac Iar școala e fără de carte? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...