Mihai Drescanu, profesorul de sport descoperitor de talente, susţine că Centrul Olimpic de la Botoşani are cele mai bune rezultate din ţară.
Reporter: – Medalia de aur cucerită de Sabina Baltag şi cea de bronz a Mihaelei Cambei la Jocurile Olimpice de Tineret (JOT) sunt cele mai bune rezultate ale Centrului Olimpic de haltere de la Botoşani, la înfiinţarea căruia aţi contribuit din plin!
Mihai Drescanu: – Într-adevăr este cea mai mare performanţă! Noi am mai avut participări şi la celelalte ediţii ale JOT, doar că atunci, cele două sportive – Andreea Aanei, la prima ediţie, şi Sorina Hulpan, la cea de a doua ediţie – au terminat pe locul 5. Medalia Sabiniei este prima şi e şi de aur. Şi Mihaela Cambei, medaliată cu bronz, s-a pregătit tot în Centrul Olimpic Botoşani, chiar dacă e de la CSM Oneşti. De fapt, fetele de la Botoşani au fost cele mai numeroase la Campionatul Mondial în urma căruia s-au alocat cele două locuri la JOT. Ele lucrează cu Mircea Flămând, care este antrenorul CS Botoşani, şi cu Liliana Niculiţă, care este gălăţeancă şi care a fost detaşată ca antrenor principal al Centrului Olimpic.
– Pe Sabina Baltag aţi descoperit-o dumneavoastră. Cum s-a întâmplat?
– Da. Sabina a fost descoperită de mine. De fapt, pe toţi sportivii secţiei eu i-am selectat de-a lungul timpului. M-am ocupat şi mă ocup de selecţia lor. Pe Sabina am descoperit-o în satul Victoria, comuna Hlipiceni. Am adus-o împreună cu alte fete la Botoşani şi apoi totul a curs natural. Satul Victoria este un loc pentru noi de unde aducem permanent sportivi în secţie.
– E un filon acolo?
– Din acea zonă a apărut şi Bianca Molie, fostă campioană europeană şi mondială şi care acum este la Olimpia Bucureşti.
– E uşor să luaţi copiii la vârste fragede din mediul rural şi să-i aduceţi în Botoşani?
– Nu e greu de luat, greu e după ce le aduci pe fete în Botoşani şi trebuie să te ocupi de ele, să le faci şi un pic de educaţie, dar să le dirijezi şi pe linie sportivă. Aici apare greutatea. Unele dintre ele au văzut oraşul abia când au fost selectate. Vin într-o aventură, gândesc că e simplu, că e o joacă, dar e mare diferenţa faţă de ce făceau până atunci. Noi le băgăm în circuitul de performanţă, le urmărim, nu au voie să meargă nici la magazin fără să anunţe antrenorul. Apoi trebuie să-şi facă şi temele şi au antrenamente de două ori pe zi. La început apare şi febra musculară, iar multe se sperie, dar cu tact şi cu atenţie din partea antrenorilor, fiecare reuşeşte să depăşească momentele astea grele.
– De ce faceţi selecţia mai mult în mediul rural?
– Îi selectăm, în primul rând, pentru programul strict pe care-l avem aici, adică un copil din Botoşani nu poate să vină şi să se mute în cantonament, unde suntem noi cu toate, cazare şi masă.
– Au mai multe calităţi copiii din mediul rural?
– N-aş spune. Eu nu sunt adeptul acestei teorii. Este drept că sunt foarte mulţi cei care spun că sunt învăţaţi cu munca, dar realitatea e că nici copiii de la ţară nu mai muncesc la câmp, nu-şi mai ajută părinţii la modul cum îi ajutau cândva. Şi ei stau pe telefoane, aşa cum o fac şi cei din oraş. Îi iau după ochiul meu şi cu experienţa pe care o am reuşesc să-i depistez. Într-un an, aduc patru sau cinci sportivi din tot judeţul şi sunt momente când pot să spun care e cel mai bun copil pentru sport din clasa a IV-a, de exemplu. Cel mai bun din punct de vedere al prezenţei fizice. Sunt împăcat că reuşesc să-i aduc pe copiii care ar merita, cu excepţia celor pe care nu-i lasă părinţii la sport.
– Câţi dintre copiii selectaţi confirmă de-a lungul anilor?
– Eu spun că au confirmat la nivel naţional cam 60%, iar 15% pe plan internaţional, ceea ce foarte bine.
– Care e secretul?
– Selecţia foarte eficientă şi valoarea antrenorilor care-i pregătesc la Centrul Olimpic Botoşani. Urdaş şi după aceea Flămînd şi Niculiţă au făcut minuni cu copiii din Centru. Au mai fost şi alţi antrenori, dar adevărul este că ei au fost cei care au pus suflet şi pasiune şi unde pui suflet şi pasiune nu are cum să nu iasă performanţă. Ei au ridicat Centrul Olimpic Botoşani.
– Cum s-a ajuns la înfiinţarea Centrului Olimpic de haltere la Botoşani?
– Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, pe când eram director la Clubul Sportiv Botoşani, mi-a dat un telefon şi m-a întrebat dacă nu ar fi posibil să facem un centru de selecţie pentru fete, ştiind de la fostele sportive ale Botoşaniului, Elizabeta Lipă şi Georgeta Andrunache, că eu merg prin judeţ şi mă ocup şi de selecţia copiilor pentru sport. A venit la Botoşani, a văzut ce putem oferi, în ce condiţii ne-am putea desfăşura activitatea aici şi a demarat investiţiile în Centru. Pe parcurs a venit ca antrenor Costică Urdaş şi ne-am apucat de treabă. Când s-a început activitatea nu mai eram director plin, ci adjunct, director fiind Andrei Amos, care a îmbrăţişat ideea Centrului şi a susţinut-o. În câţiva ani, am început să dominăm competiţiile naţionale şi să ieşim şi pe plan internaţional cu rezultate foarte bune. Atunci, Nicu Vlad ne-a transformat din Centru Naţional de Selecţie în Centru Olimpic. Şi aşa au început să se formeze de la Botoşani loturile naţionale de seniori, de tineret.
– Lucraţi numai cu fete?
– Lucrăm mai mult cu fete. Avem doar patru băieţi care sunt ai clubului şi pe care vrem să-i promovăm la centrele olimpice din ţară.
– Ca rezultate, în cei 12 ani de când fiinţează, cum stă Centrul Olimpic?
– Centrul Olimpic stă cel mai bine. A stat bine şi pe vremea când era coordonat de Costică Urdaş şi stă foarte bine şi acum, de când sunt la conducere cei doi antrenori tineri (n.r. – Liliana Niculiţă şi Mircea Flămînd), care-şi fac treaba cu multă responsabilitate, iar acest lucru se vede, pentru că are cele mai bune rezultate din ţară.
– La nivel de seniori, cele mai importante halterofile sunt din Botoşani.
– Aşa e. Cea mai valoroasă sportivă a halterelor este dată tot de Centrul Olimpic Botoşani. Este vorba de Loredana Toma.
– Nu sunt halterele un sport prea dificil pentru copii?
– Nu! Toate sporturile sunt dificile, inclusiv halterele. Într-adevăr, halterele sunt un sport mai greu pentru fete, dar prin antrenament se ajunge la o acomodare şi ele îl fac fără nici o jenă, chiar cu uşurinţă.
– Nu le afectează sănătatea?
– Există şi aici riscul de accidentare. Ca la orice sport, sunt dureri, întinderi musculare… Există riscul ăsta, dar trecem peste toate cu ajutorul domnului doctor Constantin Tudorache, care este medicul Centrului Olimpic.
– Antrenamentele la haltere nu afectează dezvoltarea şi creşterea copiilor?
– Nu! Creşterea în înălţime ţine de gene, de ereditate, în niciun caz nu are legătură cu antrenamentele. De exemplu, canotorii. Unii spun: «Uite ce înalţi sunt! I-a ajutat sportul!» Dar eu şi cei care i-am selectat i-am luat înalţi de acasă. Când merg în selecţie, mă uit din prima la cel care e cel mai înalt din şcoală. Şi are un 1,78 metri în clasa a V-a şi spun: «E prea mic ca băiat pentru canotaj!»
– Mai faceţi selecţie şi pentru canotaj?
– Când merg în selecţie pentru haltere în judeţ nu pot să nu mă uit şi după un copil înalt. Dacă l-am văzut, îi i-au datele şi-i informez pe colegii de la club.
– Aveţi o concurenţă cu George Bulie (selecţioner pentru canotaj). Vă bateţi pe cei mai puternici copii din judeţ.
– Nu, din contră, colaborăm. Dacă găseşte el un copil care e bun pentru haltere mi-l recomandă şi la fel fac şi eu dacă văd unul bun pentru canotaj. Noi, la haltere, îi selectăm pe cei mici, iar ei, la canotaj, pe cei mari. Şi familia Bulie pune multă, multă pricepere şi pasiune în ceea ce face, iar rezultatele se văd. Au nişte rezultate deosebite anul acesta. Eu m-am bucurat foarte mult pentru ei şi i-am felicitat, pentru că trebuie să valorificăm resursa umană.
– Fiica dumneavoastră a studiat intensiv. Ce le-aţi recomanda părinţilor, să-şi dea copiii la sport sau să pună accente pe carte?
– Din experienţa mea, trebuie îmbinat sportul cu studiul. Dacă vor performa într-o direcţie sau alta, asta depinde de pasiune şi de voinţa copilului şi cea a părinţilor, dar, în condiţiile actuale, orice copil trebuie să facă şi mişcare, chiar sport până la un anumit nivel, dar şi carte.
– Cum ar trebui să alegem sportul pentru copii?
– În primul rând, părinţii ar trebui să ţină cont de dorinţa copilului, chiar dacă e un sport care poate să-l ducă la performanţă. Dacă vrea să facă un sport să-l lase să facă ce vrea el până la nivelul pe care-l poate atinge.
– După modelul de la haltere se puteau face mai multe centre olimpice la Botoşani?
– Cred că da, s-ar fi putut face şi pentru alte sporturi, dar… De-a lungul timpului, eu am văzut prin judeţ fete şi băieţi care ar fi putut face jocuri de echipă la nivelul cel mai înalt, dar…
– De unde ar trebui să plece iniţiativa, dinspre cluburi, dinspre autorităţile locale sau dinspre federaţii?
– Cred că de la nivel central trebuie o strategie. Dacă nu există o strategie la nivel naţional pentru dezvoltarea sportului şi care să fie aplicată până la ultima verigă, e greu să faci ceva.
– Totuşi, în ultimii ani, cu excepţia perioadei prezente, la conducerea Sportului au fost mari performeri, o Gabi Szabó, o Elisabeta Lipă. Cum de nu s-a conturat o strategie naţională pentru sport?
– Doamna Lipă s-a ocupat de problema asta cu strategia naţională pentru sport, dar de-a lungul timpului nu a fost o strategie care să prindă rădăcini şi care să fie pusă în practică.
