marți, aprilie 8, 2025
AcasăEconomicBanca Mondială pune sub semnul întrebării cota unică

Banca Mondială pune sub semnul întrebării cota unică

România ar trebui să se concentreze pe creşterea economică pe termen lung, iar pe termen scurt – să fie foarte prudentă, pentru că pericolele sunt aproape. Aşa a declarat Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, într-o conferinţă de presă susţinută în Bucureşti.

Mai mult chiar, economistul-şef crede că ar trebui regândit întreg sistemul de taxare a muncii, inclusiv taxa unică. „Vedem progrese în economia ţărilor din regiune, rata şomajului este mică, iar deficitul de cont curent a scăzut. Dar suntem foarte îngrijoraţi cu privire la unele aspecte”, a spus Hans Timmer.

Schimbările tehnologice ne vor duce pe un teritoriu necunoscut, în opinia sa, drept pentru care ţinerea sub control a situaţiei fiscale şi stabilitatea sectorului bancar sunt foarte importante. „Aveţi grijă ca datoriile din sectorul privat să nu scape de sub control, pentru că veţi avea nevoie de toate plasele de siguranţă în următoarea perioadă”, a declarat Hans Timmer.

Mai mult chiar, potrivit economistului de la Banca Mondială, Guvernul ar trebui să regândească întregul sistem de protecţie socială din România, iar autorităţile să ia în calcul posibilitatea de a renunţa la cota unică de impozitare în favoarea unui sistem progresiv. „Motivul pentru care politicienii pierd voturi din zona populaţiei tinere este faptul că sistemele de protecţie socială nu mai sunt valabile, astfel că ţările trebuie să-şi regândească sistemele sociale şi reglementările de pe piaţa muncii, aşa încât să nu mai fie avantajaţi doar cei cu joburi permanente”, a spus reprezentantul Băncii Mondiale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-1 ° C
0.6 °
-1.1 °
70 %
4.3kmh
66 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
8 °
S
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...