Virgil COSMA
jurnalist
Până la urmă trebuia să apară o denumire, poreclă, identificare pentru grupul restrâns de persoane care conduce de facto România. Jurnaliştii, dar şi colegii de partid frustraţi că nu sunt cooptaţi în luarea deciziilor, îi spun Grupul de la Scroviştea. Este locul în care Dragnea şi acoliţii din cercul restrâns şi-au stabilit baza de operaţiuni. La sfaturile de taină, şefului PSD i se alătură condamnatul penal Darius Vâlvov, premierul din umbră şi, potrivit unor posturi de televiziune, consultantul Horia Mihălcescu, jurnalistul Doru Buşcu şi poetul Mircea Dinescu, adică şefii de la Academia Caţavencu. Câteodată mai este solicitat şi cuplul Claudiu Manda – Olguţa Vasilescu. Oamenii ăştia au ajuns să facă strategii şi să decidă soarta a vreo 20 milioane de oameni.
Cea care a ieşit mai nou la iveală are în vedere devalizarea bugetului de stat. Nu autostrăzi, şcoli, spitale şi alte investiţii de care ţara are nevoie urgent, ci un plan bine pus la punct, prin care să poată sifona fondurile ţării şi să scape de controlul UE. Practic, de când au ajuns să cârmuiască prin interpuşi, Dragnea şi grupul său au pus bazele unui sistem prin care să înhaţe banii europeni fără să poată fi controlaţi şi traşi la răspundere. În consecinţă, vor să scoată marile proiecte de infrastructură din programele finanţate cu fonduri UE, Banca Mondială sau BERD şi să le execute prin metoda Parteneriat Public Privat (PPP). Au şi fost nominalizate câteva: autostrada Comarnic-Braşov, spitale regionale în Timişoara şi Galaţi, autostrada Sudului, autostrada Târgu Mureş-Iaşi. Motivul este evident, din bugetul naţional pot fura oricât, odată ce au neutralizat DNA, CCR, ANI, Justiţia în general şi, în particular, orice instituţie care mai putea să-i prindă, pe când la nivel european există organisme (OLAF şi altele) care urmăresc cu maximă atenţie modul în care sunt cheltuite fondurile alocate ţărilor membre.
Au făcut şi un organism special pentru asta, transformând Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, într-un fel de minister neoficial. CNSP a primit „cadou”, printr-o hotărâre de Guvern, 100 de posturi noi şi sarcina de a se ocupa de parteneriatele public-private şi de ajutoarele de stat. De ce, când aveam deja Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice? Proiectul de lege care trebuie să valideze ordonanţa este şi mai şi: în varianta în vigoare a ordonanţei, Comisia Naţională de Prognoză îndeplineşte cinci funcţii, dar potrivit noii legi va avea de îndeplinit 12, iar în locul a 29 de atribuţii pe care le are în prezent Comisia, instituţia va avea 58 de atribuţii. În realitate, toate se reduc la una singură: înşfăcarea banilor şi dijmuirea lor, după metoda Vâlcov, apoi atribuirea preferenţială a ceea ce a mai rămas. Local, vor mai fi dijmuiţi odată de către beneficiarii contractelor, că doar n-o să le ia cineva care chiar să le şi execute protivit proiectelor. În fizic, rezultatele vor fi aceleaşi ca şi până acum, cârpeli şi drumuri care se dărâmă la câteva luni după ce au fost inaugurate.
Dar de unde atâţia bani? Cum am spus mai sus, cea mai mare parte – direct din bugetul statului. Apoi din Fondul Suveran de Dezvoltare, că doar de aia l-au făcut şi, în cele din urmă, din taxele celor care vor extrage gaze din Marea Neagră. Acum se înţelege mult mai uşor de ce era Dragnea atât de fript că redevenţele ar fi prea mici. Nu din patriotism, cum cred adulatorii săi ci, iată, dintr-un foarte strict interes personal şi de grup. Prin prisma aceasta, reiese şi mai limpede ce-i şi cu determinarea Grupului de la Scroviştea, secondat de un ministru al justiţiei extrem de obedient şi interesat, de a minimaliza legislaţia în privinţa abuzului în serviciu. Este exact infracţiunea cel mai des întâlnită la licitaţiile şi concursurile trucate. Aceasta este explicaţiei prestaţiei Adinei Florea, candidata ministrului Toader la şefia DNA, de la audierile în CSM referitoare la abuzul în serviciu. Tot într-acolo merg şi modificările legislative adoptate în ciuda tuturor recomandărilor Comisiei de Veneţia şi ale celorlalte organisme europene.
Grupul de la Scroviştea vrea să transfere marile proiecte de la fondurile europene la bugetul de stat, după ce în luna mai a anului curent, acelaşi grup a determinat guvernul să adopte prin OUG legislaţia care permite apariţia PPP-urilor. În 28 de ani România nu a dus la capăt nici un proiect în PPP, nu o să fac acum istoria lor, cert este că toate încercările de acest fel au eşuat. Planul s-a împotmolit un pic la Curtea Constituţională, care a blocat deocamdată înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, declarând câteva prevederi ale sale ca fiind în afara actului fundamental al ţării. Dar nu mă îndoiesc că oculta care ocupă abuziv palatul atribuit anterior administraţiei prezidenţiale va rezolva problema, inundând legislaţia cu un snop de noi OUG-uri în acest sens. Apoi urmează goana după bani. Fondurile europene presupun transparenţă şi corectitudine. Cele chinezeşti, ruseşti sau din alte surse, mult mai obscure, nu presupun niciun fel de control, ci doar obedienţă politică şi, în unele cazuri, chiar şi militară. Cam într-acolo vâslesc luntraşii lui Dragnea şi Vâlcov.