Părăsim, pentru următoarele două numere, genul de articol cu care v-aţi obişnuit, pentru că nu vom explica originea unor expresii încetăţenite la români, ci vom încerca să răsfoim calendarul şi să prezentăm etapele prin care s-a ajuns la această ordine a lunilor din an, a zilelor din săptămână, precum şi să lămurim semnificaţia numelor lunilor anului şi a zilelor săptămânii.
Iniţial, în antichitatea romană, calendarul era un soi de registru în care cămătarii îşi notau numele datornicilor, sumele împrumutate şi dobânzile pe care debitorii urmau să le plătească la începutul fiecărei luni. Termenul e în legătură cu „Kalendae”, care desemna, la romani, prima zi a lunii.
Primul calendar, în actualul înţeles al cuvântului, îi este atribuit, de către scriitorii latini, lui Romulus, întemeietorul legendar al Romei. Conform acelui calendar, anul avea 304 zile, fiind împărţit în zece luni. Pe atunci, anul începea cu luna martie, prima zi a anului fiind la calendele lui martie (1 martie). În acest sens, avem un indiciu şi în legătură cu originea păgână, multimilenară, a pluguşorului românesc, astăzi urat în ultima noapte a anului, când iarna e în plină putere, dar care, în vremurile vechi, se rostea la începutul lui martie, când e mult mai natural să pomeneşti de arat cu plugul cu boi, după care, a doua zi, să sorcoveşti cu semănatul.
Cum calendarul începea cu luna martie, care era prima zi din an, septembrie era, evident, luna a şaptea (septem), octombrie luna a opta (latinescul „octo”, adică opt), noiembrie luna a noua (novem = nouă) şi decembrie luna a zecea („decem”, adică zece). Denumirea acestor luni s-a păstrat chiar dacă, în actualul calendar, numele nu mai corespunde cu ordinea reală a lunii, conform căreia septembrie e luna a noua, octombrie a zecea şi aşa mai departe.
Şase din cele zece luni ale anului aveau câte 30 de zile (aprilie, iunie, sextilis, septembrie, noiembrie şi decembrie), restul de patru luni (martie, mai, quintilis şi octombrie) având câte 31 de zile. „Quintilis” era iniţial luna a cincea după martie, devenind ulterior iulie, iar „sextilis” era luna a şasea, redenumită apoi august.
Regele roman Numa Pompilius, succesorul lui Romulus (715-673 î. Hr.), va reforma calendarul, după modelul grecilor şi în acord cu anul solar. El adaugă anului încă 50 de zile scurtând, în acelaşi timp, cu câte o zi, lunile ce aveau 31 de zile. Cele 56 de ore astfel obţinute au fost împărţite în două luni egale, de câte 28 de zile, ianuarie şi februarie. Luna ianuarie îi era închinată lui „Ianus”, zeu al porţilor, al sărbătorilor şi al riturilor de trecere, fiind închipuit ca un bărbat cu două feţe opuse: cu una privind spre înainte, spre ceea ce va urma, spre noul an, cu cealaltă spre înapoi, spre anul abia încheiat. Din acest motiv, luna ianuarie a devenit prima lună a anului. Cealaltă lună, februarie, care a devenit luna a doua a anului, a fost dedicată lui „Februus”, zeul purificărilor, hotărându-se ca în această lună romanii să aducă jertfe de purificare, de ispăşire.(Va continua)
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
