joi, decembrie 5, 2024
HomeLocal BTPerfecţionare în urgenţele pediatrice pentru şefii UPU-SMURD (video)

Perfecţionare în urgenţele pediatrice pentru şefii UPU-SMURD (video)

Şefii uneia din cele mai importante structuri din sistemul medical botoşănean au luat parte la un seminar internaţional pentru medicină de urgenţă.

Astfel, pentru două zile, Spitalul Județean de Urgență Vaslui a găzduit Seminarul de Medicină de Urgență în Pediatrie, unde 18 medici şi asistenţi pediatri și de medicină de urgență din județele din zona Moldovei și din Republica Moldova au participat la instruiri derulate de medici specialiști din Israel, acreditați de Academia Americană de Pediatrie (AAP). De la Vaslui au fost opt participanţi, iar dintre ceilalţi 10, doi au fost de la Botoşani, medicul şi asistentul şef al UPU-SMURD Botoşani, medicul specialist Ramoma Elena Guraliuc şi asistenta Camelia Caliniuc.

Cursul susținut de medicii israelieni a pus la dispoziția partenerilor români cunoștințe de bază în medicina pediatrică de urgență și asigurarea asistenței medicale și medico-chirurgicale la copii. Aceştia sunt atestaţi internaţional pentru a fi formatori îna cest domeniu, iar cursurile au durat 8-10 ore în fiecare zi, cuprinzând două părți: una teoretică și, probabil partea cea mai importantă, cea practică, de simulare a unor situații concrete de urgențe pediatrice, pe manechine profesioniste, aduse din Israel, dar şi pe pulpe de pui, ceea ce a fost oarecum surprinzător pentru medici. Una din tehnicile exerasate, însă, mima accesul vascular prin os la copil, iar cel mai apoape de realitate se exersa tehnica chiar cu ajutorul unor pulpe de pui. „Toată lumea ştie că Israelul este considerat un un model de urmat pentru multe ţări din Europa la nivel de medicină şi în special medicină de urgenţă, iar astfel de cursuri sunt mai mult decât binevenite, mai ales când este vorba de copii, care sunt pacienţi speciali din orice punct de vedere. Ne bucurăm că şi Botoşaniul a fost invitat la acest seminar şi asta şi datorită clubului Rotary din Botoşani, căruia îi mulţumim. Şi le mulţumim pentru invitaţie şi doamnei manager Ana Rinder şi clubului Rotary Vaslui”, a precizat medicul specialist în urgenţe Ramona Elena Guraliuc, coordonator al UPU-SMURD Botoşani.

Potrivit acesteia, seminarul a oferit informații necesare pentru managementul situațiilor de urgență pediatrică, medicală și traumatică, atât în ambulanţe, cât și în camerele de gardă ale secțiilor de pediatrie și unitățile/compartimentele de primire urgență.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0 °
97 %
1.3kmh
100 %
joi
2 °
vin
3 °
sâm
6 °
Dum
11 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când au văzut rezultatele, pesediștii au uitat să se bucure, dar și-au amintit când au văzut ziariștii.

EDITORIAL

Nu am niciun dubiu că locul unde se pot vedea cei mai încruntați, îngândurați și supărați botoșăneni este de departe Piața Centrală. Nici la...

EPIGRAMA ZILEI

Popor mințit, popor sărac, De bine, cum să ai tu parte, Când facultatea-i fără bac Iar școala e fără de carte? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...