spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTAccident mortal îngropat în anchete

Accident mortal îngropat în anchete

Un tânăr din Botoşani se luptă de peste un an cu anchetatorii, în memoria tatălui său care a murit pe şantier.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Situaţie disperată pentru un botoşănean, care acuză autorităţile că nu se implică în clarificarea unui accident mortal de muncă în care şi-a pierdut viaţa tatăl său. Ancheta a fost deschisă în urmă cu aproape un an şi jumătate, însă nici până acum cei abilitaţi să-şi spună cuvântul nu s-au pronunţat asupra împrejurărilor în care s-a petrecut totul.

Tragedia a avut loc în urmă cu aproape un an şi jumătate, însă cercetările sunt departe de a se finaliza. Şi asta pentru că dosarul s-a plimbat de la o unitate la alta, fără niciun rezultat concret.

Pe 16 mai 2017, Viorel Vereştiuc, în vârstă de 57 de ani, care era angajat al unei societăţi specializată în realizarea tâmplăriei tip PVC, lucra la montarea unui perete de sticlă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni. La un moment dat, bărbatul, care se afla pe o schelă, s-a prăbuşit în gol de la aproape şase metri înălţime şi a suferit mai multe traumatisme. Transportat la o clinică de specialitate din Iaşi, el a fost internat de urgenţă, dar pe 22 mai 2017, după o săptămână de chinuri, el a decedat.

 

Nereguli constatate de ITM

 

Cazul a intrat şi în atenţia celor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), iar cercetarea efectuată atunci a dus la o serie de concluzii care indicau faptul că la montarea schelei pe care se afla bărbatul nu s-ar fi respectat normele de securitate în muncă. „Nu au fost montate bare de protecţie laterale care să delimiteze locul de muncă, căderea de la înălţime şi deplasarea pe restul schelei. Restul schelei neutilizată era incompletă, nu avea pondinele şi barele de protecţie montate. Două bare de protecţie orizontale, la tronsonul la care se lucra şi cel din dreapta, au fost montate după producerea evenimentului”, se menţiona în procesul verbal întocmit după cercetarea la faţa locului.

Mai mult, inspectorii de muncă au constatat că, în momentul în care a căzut de pe schelă, angajatul nu purta echipamentul individual de protecţie (EIP) – respectiv centură de siguranţă şi cască de protecţie – acesta fiind găsit în autoutilitară. După ce au pus toate informaţiile cap la cap, cei de la ITM au scris în dreptul cauzei care a dus la producerea accidentului – „ utilizarea pentru lucru la înălţime a unui echipament de muncă (schelă), fără a avea montate toate elementele de siguranţă în vederea prevenirii căderilor de la înălţime”.

La producerea tragediei ar fi concurat, potrivit aceloraşi surse, neutilizarea EIP, dar şi încălcarea instrucţiunilor de securitate în muncă privind lucrul la înălţime. Pentru abaterile găsite atunci, firma a fost amendată cu 8.000 de lei, iar procesul verbal ITM a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, întrucât, în opinia inspectorilor de muncă „evenimentul nu s-a produs din culpa exclusivă a victimei”.

Dosarul bate pasul pe loc

 

Deşi raportul ITM a fost întocmit în iulie 2017 şi înaintat imediat procurorilor, până în prezent nu s-a mai întâmplat nimic în acel dosar. Fiul victimei, Adrian Marius Vereştiuc, a făcut mai multe demersuri, dar a fost trimis de la o instituţie la alta. „Iniţial, dosarul a ajuns la un domn poliţist Iacob, care ulterior a fost mutat la Botoşani. L-a audiat în calitate de parte vătămată pe fiul victimei, iar de atunci nu s-a mai făcut niciun act de urmărire penală. Am fost în audienţă la prim-procurorul de la Săveni şi i-am adus la cunoştinţă că cercetarea nu prea merge. Ulterior, în 13 august, am formulat cerere de mutare a dosarului la un alt organ de cercetare penală, dar la fel nu am mai primit niciun răspuns. Sincer să fiu, am sentimentul că se încearcă favorizarea învinuitului”, a spus avocatul Constantin Ababei Bosînceanu, cel care îl reprezintă pe fiul victimei.

Săptămâna trecută, însă, dosarul a fost mutat.

Ce a însemnat acest lucru a tradus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. „Dosarul a rămas la Parchetul Săveni, doar că a fost trimis spre soluţionare Serviciului de Investigaţii Criminale”, a spus Valeriu Chihaia.

Care este stadiul cercetărilor este extrem de greu de spus, întrucât doar anchetatorii au acces la acesta. În schimb, fiul victimei crede că ar trebui să se facă lumină. „Este vorba de viaţa unui om. Tatăl meu nu era un începător. Lucrase 30 de ani în construcţii, iar la firma respectivă era angajat de aproape patru ani”, a spus Adrian Marius Vereştiuc.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.3 °
1.6 °
68 %
2.7kmh
100 %
sâm
3 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...