vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTPovestea vorbei - A nimerit orbul Brăila

Povestea vorbei – A nimerit orbul Brăila

Este o expresie pe care o folosim atunci când vrem să încurajăm pe cineva într-un anumit demers ce i se pare acestuia greu de realizat. „A nimerit orbul Brăila”, îi spunem, cu înţelesul de nu e atât de greu, poţi şi tu să o faci, pare greu, dar în realitate e mai uşor. Au fost oferite câteva explicaţii ale originii expresiei, mai mult sau mai puţin credibile. Una dintre ele se referă la faptul că Brăila, fiind oraş la Dunăre, era mai uşor de nimerit de către călători, fie ei şi orbi. Alta pleacă de o legendă conform căreia un tânăr născut orb şi-ar fi exprimat intenţia de a ajunge la o apă curgătoare. A fost sfătuit să meargă drept înainte, lucru pe care acesta făcându-l, a ajuns la Dunăre şi, implicit, la Brăila.

Explicaţii ce par mai apropiate de realitate sunt cele oferite de către lingvistul Stelian Dumistrăcel, în „Pînă-n pînzele albe. Dicţionar de expresii româneşti”, Iaşi, 2001. Acesta arată că iniţial expresia ar fi circulat în nordul Moldovei, oraşul evocat fiind însă Suceava. În evul mediu, dar şi mai târziu, capitala moldavă era o destinaţie pentru pelerinajele orbilor. Mulţi dintre aceştia mergeau până acolo neînsoţiţi, fiind ajutaţi de către binevoitori să ajungă la ţinta propusă. Ce căutau orbii la Suceava? E simplu, încă din vremea lui Alexandru cel Bun, la 1402, aici fuseseră aduse moaştele Sfântului Ioan cel Nou, despre care se spunea în popor că au virtuţi tămăduitoare şi pot reda orbilor vederea. În celebrele sale „Amintiri din copilărie”, Creangă pune în gura tatălui unui elev humuleştean, ce era găzduit împreună cu alţi colegi la Fălticeni, propoziţia: „Nimeresc orbii Suceava şi eu nu eram să vă nimeresc”?

În timp, s-a produs o substituire între Suceava şi Brăila. Academicianul Alexandru Graur face apropiere între numele oraşului şi alfabetul Braille şi crede că expresia pleacă de la o alta, „a cunoscut orbul Braille”, adică alfabetul folosit de nevăzători şi creat de către un alt nevăzător, Louis Braille, care orbise la vârsta de trei ani. În afară de apropierea de pronunţie dintre Braille şi Brăila, o altă realitate pare să stea la originea expresiei.

Se spune că nevăzătorii din Muntenia celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea mergeau la librăriile în care se aduceau cărţile scrise cu acest alfabet special, în care literele sunt ieşite în relief şi au pe ele diferite combinaţii de puncte pe care nevăzătorii le simt cu vârfurile degetelor. Ei se adresau librarului solicitându-i „cărţile în Braille”. Cum acest nume nu spunea nimic majorităţii celor din jur şi cum se apropie, ca pronunţie, de mult mai cunoscuta Brăilă, în timp Braille a devenit Brăila.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...