Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că numărul dosarelor în care au fost cercetaţi magistraţi (judecători şi procurori) în ultimii patru ani şi jumătate a fost de 2.396, precizând că 1.922 dintre acestea au fost clasate.
De asemenea, DNA mai precizează că în ultimii 11 ani, din 2005 până în 2016, au fost dispuse 24.576 de mandate de interceptare, fiind puse sub supraveghere 36.406 persoane.
Direcţia Anticorupţie demontează astfel manipulările transmise în ultimul timp de PSD-ALDE, care, atunci când se referă la pretinsele abuzuri din justiţie, folosesc cifre menite să impresioneze audienţa: peste 3.000 de dosare cu magistraţi anchetaţi de DNA, toţi magistraţii îndepărtaţi din funcţie din cauza anchetei au fost ulterior achitaţi, şase milioane de români ascultaţi, 98% procent de achitări în ultimii cinci ani.